Reducerea la nivel global a monitorizării răspândirii coronavirusului face mai dificilă descoperirea de noi variante, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) joi la Geneva.
Pacienții nu trebuie să plătească testul anti-COVID-19 la internarea într-o unitate sanitară, prevede un Ordin al Ministerului Sănătății, aprobat vineri de ministrul Alexandru Rafila.
Autorităţile din Shanghai impun rezidenţilor din nouă cartiere ale oraşului şi din unele regiuni mai mici să efectueze teste anti-COVID-19 în perioada 26-28 iulie, au precizat autorităţile municipale luni, după apariţia unor cazuri locale sporadice în capitala comercială a Chinei.
Chiar dacă mai sunt câteva zile până în 1 martie, clujenii pot cumpăra începând de astăzi mărţişoare celor dragi de la comercianţii care şi-au expus marfa spre vânzare în diferite locații din municipiul Cluj-Napoca.
Zeci de căsuțe vor apărea în Piața Unirii și pe Bulevardul Eroilor la finalul lunii, unde vor fi comercializate mărțișoare, cadouri și suveniruri pentru 1 și 8 Martie.
Testarea de salivă pentru depistarea cazurilor de COVID-19 ar putea fi inutilă când vine vorba despre varianta Omicron. Dacă nu are o „valoare adăugată”, testarea în școli s-ar putea opri, spune șeful DSU Raed Arafat.