Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ţinutului secuiesc”, solicitată de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsă marţi, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei.
România a fost catalogată la un miting din Budapesta drept „Statul Islamic al Uniunii Europene”. MAE constată situația într-un comunicat de două rânduri, la solicitarea Monitorul de Cluj.
Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat marți că, în opinia sa, "nu este de glumă" cu demersul început de cei de la UDMR referitor la autonomia așa-zisului ținut secuiesc.
UDMR a prezentat astăzi, oficial, la Cluj proiectul autonomiei Ţinutului secuiesc. Proiectul se va afla în dezbatere cu socitatea civilă după care va intra în Parlament. Proiectul este o adaptare a unui statut din Tirolul de Sud.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că proiectul de autonomie a „Ținutului secuiesc“, care va fi lansat în cursul acestei zile la Cluj, „nu pune sub semnul întrebării statalitatea și apartenența acestei regiuni de statul roman“.
UDMR susţine că CSM şi-a depăşit atribuţiile constituţionale exprimând un punct de vedere politic pe un proiect de lege apărut în presă, referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.
Doi tineri din Cluj-Napoca au revopsit bornele din Ținutul Secuiesc cu roșu, galben și albastru, după ce o grupare extremistă le-a vopsit, săptămâna trecută, în culorile Ungariei