Liberalii Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au demisionat din calitatea de deputaţi, anunţul fiind făcut marţi, în plenul Camerei, de preşedintele forului legislativ, Valeriu Zgonea. Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig ar urma să preia cele două mandate de europarlamentar rămase vacante după ce doi dintre deputaţii liberali în PE au preluat funcţii publice în România, susţin surse liberale.
Liberalii decid duminică un nou nume pentru Ministerul Transporturilor. Potrivit unui algoritm al filialelor, pentru a se păstra un echilibru între liderii din teritoriu, portofoliul Transporturilor ar trebui să rămână în Ardeal.
Deputatul PNL, Ovidiu Silaghi, propus de partid pentru conducerea Ministerului Transporturilor este acuzat că a primit de la Nelu Iordache 200.000 euro.
Ministerul Educaţiei Naţionale va face o anchetă la Şcoala Postliceală Sanitară "Christiana" Bacău, după ce trei eleve au fost arestate, fiind acuzate de trafic de influenţă, în legătură cu strângerea unor bani pentru "protocolul" comisiei de examen.
Europarlamentarul român Adrian Severin a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA, că sub nicio formă nu se pune problema demisiei sale din legislativul european.
Europarlamentarul Adrian Severin a venit, marţi, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, va rămâne profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj până când se va da o sentinţă definitivă în cazul său.