În urmă cu un an, Consiliul Județean Cluj dădea în folosință Drumul Apusenilor, un traseu în lungime de peste 25 de kilometri, reabilitat cu fonduri europene.
Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea traseelor turistice din zonele Băișoara – Muntele Mare (7 trasee) și Munții Gilăului (9 trasee), două dintre cele mai frecventate destinații din județul Cluj.
Numărul turiștilor este tot mai mare în Orașul din Inima Transilvaniei. Potrivit ultimelor statistici, numărul turiștilor străini care au ajuns în Cluj-Napoca este de 4 ori mai mare decât în 2021.
După doi ani cu un număr modest de vizitatori în orașul de pe Someș, municipalitatea mizează pe marile festivaluri care au pus Clujul pe harta culturală a lumii pentru atragerea turiștilor.
Trei dintre obiectivele turistice propuse de Consiliul Județean Cluj au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice și culturale ce urmează a fi promovate cu ajutorul fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În pandemia de COVID-19, turismul din județul Cluj a avut de suferit o „călătorie în timp”. Din cauza restricțiilor și limitării circulației, nivelul turismului în prezent arată ca în anul 2004.
În luna noiembrie 2019 producţia industrială a scăzut cu 0,6% faţă de aceeaşi lună din anul 2018. Comparativ cu primele unsprezece luni din 2018, în perioada 1.01 – 30.11.2019 indicele producţiei industriale a fost de 105,5%.