Numărul turiștilor este tot mai mare în Cluj. Potrivit ultimelor statistici, numărul turiștilor străini care au ajuns în județ în luna august este de 5% mai mare decât în luna iulie 2023.
România se clasează pe ultimul loc al blocului comunitar ca destinație turistică în rândul turiștilor străini. În 2022, Uniunea Europeană a înregistrat peste 45% din totalul sosirilor în turism la nivel internațional.
Numărul turiștilor străini sosiți în Cluj, în ianuarie-iulie 2023, a crescut cu 45,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. În total, aproape 40.000 de turiști au vizitat Clujul în primele șapte luni ale anului.
AVIAREPS, liderul global în reprezentarea jucătorilor din industria turismului, aviației și ospitalității, cu 67 de birouri în 61 de țări din întreaga lume, organizează a 7-a ediție a evenimentului "Around the World Travel Roadshow".
Un labirint de peșteri în calcar cristalizat, numit și „Ținutul Peșterilor în Marmură”, a fost descoperit recent de cercetătorii clujeni în Platoul Poieni.
Clujul se află pe primele poziții în topul destinațiilor pentru turiștii străini. Într-un singur an, Capitala Ardealului a înregistrat venituri de peste 170 de milioane în acest sector de activitate