Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj vor fi adversare în prima etapă a fazei play-off a Ligii a II-a, potrivit tragerii la sorţi efectuate, luni, la Casa Fotbalului, a anunţat Federaţia Română de Fotbal.
CFR Cluj s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Dinamo, în etapa cu numărul 30 din sezonul regulat în Liga 1.
Meciul de baschet din Liga Campionilor, dintre BC Prometey și U BT Cluj-Napoca se mută în Cehia din cauza tensiunilor din Ucraina.
Primăria Cluj-Napoca va finanța cu „resursele financiare maxime” clubul Universitatea Cluj, dar Emil Boc așteaptă și oamenii de afaceri din oraș.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au fost desemnate sportivele anului în România.
Universitatea Cluj se pregătește de mutări importante în iarnă și va încerca cu orice preț să promoveze în Liga 1.
Adrian Falub revine în prim planul fotbalului românesc și va ocupa funcția de antrenor principal la Academica Clinceni.
Andrei Cordoș, fost fotbalist, este noul manager general al clubului Universitatea Cluj, conform unui anunț făcut de șefii echipei.