Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță pentru studii universitare de nivel licenţă.
Universitățile încep procesul de alegere a rectorilor. Daniel David, prorector pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat că este posibil să candideze.
Patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au participat, în perioada 10-14 mai 2019, la cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, desfășurată la Predeal și Arad.
Campionii Universității Babeș-Bolyai se implică în formarea tinerelor generații și îi învață pe copiii din școlile clujene ce înseamnă spiritul de campion, cum se atinge performanța, dar mai ales importanța mișcării sportive.
Aproape 300 de clujeni au răspuns, în primele 3 zile ale campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, apelului lansat de Universitatea Babeş-Bolyai.
Peste 200 de elevi au obținut note mai mari de 9 la Concursul Mate-Info organizat la finalul săptămânii trecute de Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a început implementarea formală a sistemului internaţional Science, Technology, Engineering and Mathematics (STEM), cu integrarea transversală – după modele internaționale - a științelor socio-umane (STEM+).