Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat luni, prin decret, acordarea de paşapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal. Acestea nu se vor acorda celor care nu jură loialitate Rusiei.
Primăria Cluj-Napoca va cumpăra un generator de mare capacitate pentru capitala ucraineană Kiev, aflată în dificultate din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice. Costurile se ridică la 50.000 de euro.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins din nou, în timpul vizitei sale la Washington, orice compromis teritorial în vederea unor eventuale negocieri cu Rusia.
Deputaţii ruşi au adoptat o nouă lege ce prevede pedepse grele cu închisoarea pentru „sabotori” subliniind emergenţa ameninţărilor teroriste, inclusiv din partea unor cetăţeni străini, pe fondul războiului.
Asociaţia Municipiilor din România (AMR) a lansat un apel către autorităţile locale din ţară pentru a oferi sprijin Ucrainei sub formă de generatoare şi echipamente energetice de încălzire.