Într-o vizită la Satu Mare, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că trebuie să se revină la o normalitate a discursului public referitor la Transilvania.
Premierul de extremă-dreapta al Ungariei, Viktor Orban, a atacat „amestecarea” raselor europene și non-europene într-un discurs care imediat a provocat indignarea partidelor de opoziție și a politicienilor europeni, în România. Liderul PMP a criticat și el dur comportamentul premierului, pe care l-a numit „avocatul lui Putin”.
DIICOT a început urmărirea penală in rem după declaraţii de la tribuna CRU al UDMR din 13 decembrie, când primarul din Sfântu Gheorghe a spus că dacă premierul nu instruieşte prefectul de Covasna "să îi lase în pace pe maghiari", în secuime "s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990".
Partidul Civic Maghiar (PCM) organizează sâmbătă la Sfântu Gheorghe o manifestare pro-autonomie, la care, potrivit organizatorilor, sunt așteptate în jur de 2.000 de persoane.
Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, compară revoluţia ungară din 1848 cu cea din România anului 1989 şi spune că trebuie continuată "schimbarea de regim" şi "să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul", reiterând că situaţia demografică a maghiarimii "se poate compara cu cea a tătarilor din Crimeea".
Există de multe ori discuții cu privire la cine a fost primul în Transilvania. Am ales să preluăm câteva selecții pe care mulți le considere uitate sau pierdute.