Actualitate

DIICOT începe urmărirea penală după declaraţii de la Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR

DIICOT a început urmărirea penală in rem după declaraţii de la tribuna CRU al UDMR din 13 decembrie, când primarul din Sfântu Gheorghe a spus că dacă premierul nu instruieşte prefectul de Covasna "să îi lase în pace pe maghiari", în secuime "s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990".

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus la data de 15 decembrie, în temeiul art. 305 alin. 1 şi 2, începerea urmăririi penale 'in rem' sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prev. de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului", se precizează într-un comunicat DIICOT, relatează Mediafax.

În comunicat se mai arată că procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în 13 decembrie, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş, "au fost făcute declaraţii susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului".


La CRU al UDMR din 13 decembrie, unde s-a votat ieşirea formaţiunii de la guvernare, a luat cuvântul şi primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a cerut indirect premierului să-l "instruiască" pe prefectul de Covasna "să îi lase în pace pe maghiari", el amintind în acest context de conflictul interetnic de la Târgu Mureş din 1990.

"Rog pe domnul Frunda să îşi roage şeful, premierul României, să îl instruiască pe prefectul de Covasna să îi lase în pace pe maghiari. (…) Dacă nu, în secuime s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990″, a spus edilul.


Declaraţii pe acelaşi subiect, inclusiv cu trimitere la evenimentele de la Târgu Mureş din 1990, a făcut presei, în 13 decembrie, şi vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, care a cerut Guvernului măsuri împotriva prefectului de Covasna, Marius Popica, după amenda dată filialei PCM, susţinând că este "inadmisibil", ilegal şi "caraghios, dacă n-ar fi tragic" să se dea amenzi pentru cântarea "imnului tuturor maghiarilor".

Borbely Laszlo a spus că solicită Guvernului să îi ceară lui Popica retragerea deciziei de amendare a filialei PCM Covasna.

Ultimele Stiri
abonare newsletter