Un tehnician în rețelele de telecomunicații are un salariu lunar cuprins între 800 şi 1.200 de euro, iar dacă este relocat în alt stat din Uniunea Europeană, salariul variază între 2.300 şi 3.000 de euro.
Daniel Buda s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii din Republica Moldova la Bruxelles. Europarlamentarul român susține că relația UE cu Moldova „trebuie să treacă la următorul pas”.
Europarlamentarul USR (Renew Europe) Nicu Ștefănuță a fost numit săptămâna aceasta raportorul grupului Renew Europe pe dosarul revizuirii legislației UE privind calitatea aerului înconjurător.
Republica Moldova ar trebuie să devină stat membru al Uniunii Europene până în 2030, apreciază președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a declarat că e nevoie de un efort mai mare din partea guvernanților pentru a face ca proiectul de țară al Moldovei să se concretizeze.