Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie cu privire la ieşirea ţării din Blocul comunitar încep luni, chiar dacă premierul britanic Theresa May nu a reuşit să formeze un guvern în urma alegerilor parlamentare din 8 iunie.
România are cele mai puţine maşini raportate la 1.000 de locuitori dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE), în 2015, sub 300 de autovehicule, potrivit celui mai recent raport Eurostat.
Începând cu 15 iunie, minutele, SMS-urile şi datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naţionale incluse, iar după epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei reţele, dar în limitele unei utilizări rezonabile.
Președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor, a spus joi la Congresul FUEN 2017 (Federal Union of European Nationalities) că Uniunea Europeană reglementează foarte strict ceea ce se întâmplă cu carnea de porc sau de pui de la abatoare până în farfuriile oamenilor, dar nu are un set de reguli pentru apărarea minorităților din țările membre.
Ziua de 29 martie va rămâne în istorie drept momentul în care Marea Britanie a început procesul de părăsire a Uniunii Europene. Momentul-zero va avea loc când scrisoarea trimisă de premierul Theresa May va ajunge la preşedintele Consiliului European.
Primarul Emil Boc cere Guvernului să lanseze un program masiv de construire de locuințe sociale, un milion la număr, în următorii ani. Fostul premier a spus, în același context, că trebuie regândit proiectul Uniunii Europene pentru că "nu poți să-i ceri unui om să aibă viziune deschisă, europeană, când el nu are condiții minimale de existență"
Protestele au continuat la Cluj-Napoca pentru a patra duminică la rând. Peste 200 de pesoane s-au strâns în jurul orei 20.00 în centrul oraşului pentru a forma steagul UE.
Guvernul britanic trebuie să solicite votul Parlamentului pentru declanşarea procedurii de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a decis Curtea Supremă de Justiţie.
Guvernul Theresa May spera că va putea activa Articolul 50 al Tratatului UE, care prevede părăsirea comunităţii europene, fără votului Parlamentului britanic.