Dr. Valeriu Gheorghiţă a declarat că în acest moment nu este o soluţie să se adapteze un vaccin în funcţie de varianta virală Delta, iar experţii internaţionali „pledează” pentru continuarea schemelor de vaccinare actuale.
Miniștrii Sănătății și Educației au prezentat noile reguli pentru deschiderea școlilor. Se recomandă măștile medicale, dar sunt acceptate și cele textile.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni seara că în şcolile în care există cabinete medicale, medici şi dotare corespunzătoare vor putea fi organizate centre de vaccinare.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a vorbit luni seara despre eventualele restricții impuse în România, în contextul începerii valului patru al pandemiei de coronavirus.
Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, 24 august, într-o conferință de presă, că se doreşte din toamnă ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă pentru vaccinare, iar în campusurile studenţeşti se are în vedere organizarea unor cabinete de vaccinare.
Ministerul Sănătăţii a informat, marţi, că 70% dintre medicii din spitalele publice erau vaccinaţi, la finalul lunii iulie, împotriva COVID-19, dintre care 69% cu schemă completă.