O femeie, în vârstă de 75 de ani, a căzut într-o fântână de 15 metri adâncime, duminică dimineața. Aceasta a stat agățată de o frânghie până la sosirea ajutoarelor.
Polițiștii din Mureș efectuează miercuri dimineața 38 de percheziții domiciliare în 11 județe și în București, la locuințele unor persoane și sediile unor firme bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.
Partida de marți dintre Dinamo și CFR Cluj (0-3) a consemnat un moment istoric pentru fotbalul românesc. Portughezul Ricardo Cadu a atins cota celor 200 de meciuri în Liga I. Căpitanul feroviarilor a devenit astfel primul jucător străin care atinge această cifră.
O femeie în vârstă de 33 de ani a născut în tren, miercuri dimineaţă, în apropierea unui gări CFR, şeful de tren fiind cel care i-a tăiat cordonul ombilical copilului.
Peste 200 de persoane protestează, sâmbătă, la Siliştea (Vaslui), în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, manifestanţii purtând bannere cu mesaje precum "Pungeşti-Băceşti-Găgeşti pe aici nu se trece" sau "Nu exploatării gazelor de şist".
Locomotiva unui tren de persoane de pe ruta Tecuci-Iaşi a luat foc, miercuri după-amiază, între localităţile Bârlad şi Zorleni din judeţul Vaslui, iar aproximativ 100 de pasageri aflaţi în vagoane au fost evacuaţi, la ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervenind pentru stingerea focului.