11 persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2E Râşnov - Poiana Braşov, după ce autocarul în care se aflau şi care transporta în total 25 de pasageri a căzut într-o râpă de pe marginea drumului, la faţa locului fiind solicitat un elicopter SMURD.
Alte şapte victime ale inundaţiilor din Bosnia au fost descoperite sâmbătă, ridicând la 11 bilanţul morţilor în această ţară, în timp ce în Serbia vecină au fost evacuate peste 15.000 de persoane până în prezent.
Accidentul s-a produs în această dmineaţă în jurul orei 7.00. Unul dintre şoferi se grăbea să ajungă în Cluj-Napoca şi a efectuat o depăşire neregulamentară.
O explozie s-a produs în această dimineață, în jurul orei 8.00, la o casă din localitatea Izvorul Crișului, județul Cluj. În urma accidentului o femeie a murit, prinsă sub dărămături.
Un accident rutier, în care au fost implicate trei autorisme, a avut loc în urmă cu câteva minute pe podul IRA de pe strada Aurel Vlaicu. În urma incidentului patru persoane au fost rănite
Un bărbat a decedat, iar alte trei sunt rănite, în urma unui accident rutier care a avut loc la ieşire din Iclod înspre Gherla. Un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat.
Un accident rutier cu trei victime s-a produs de scurt timp pe Autostrada Transilvania, la kimometrul 37, pe sensul de mers dinspre Turda spre Cluj-Napoca.