Universitatea Cluj a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia antrenată de Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța, într-un meci disputat pe terenul din Chiajna.
Liga Profesionistă de Fotbal i-a oferit lui Gheorghe Hagi, la împlinirea a 50 de ani, un trofeu pentru contribuția adusă de acesta sportului cu balonul rotund.
Antrenorul echipei Universitatea Cluj declară că este mulțumit de evoluția jucătorilor în repriza a două și le dă dreptate suporterilor să nu fie mulțumiți de felul în care au evoluat jucătorii în prima repriză.
Echipa antrenată de George Ogăraru, Universitatea Cluj, și echipa oaspete antrenată de Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța, au remizat la Cluj Arena, scorul final fiind de 2-2 după reușitele lui Mitriță și Mitrea, pentru echipa oaspete, respectiv Ceppelini și Gravenberch, pentru echipa gazdă.
Antrenorul echipei Universitatea Cluj a declarat că meciul cu Viitorul Constanța va fi unul foarte greu mai ales pentru că pe banca tehnică se va afla Gheorghe Hagi.