În 28 mai este marcată Ziua Românilor de Pretutindeni. Avem una dintre cele mai numeroase diaspore la nivel internațional. Statul român a făcut totul ca diaspora românească să crească, oficial, până spre 6 milioane. Neoficial, 10 milioane de cetățeni au optat pentru o viață mai bună, peste granițele țării.
Peste 72.000 de cetățeni au semnat petiția inițiată de un membru al Comunității Declic, prin care cer demisia ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu.
Un clujean ce locuiește de mai bine de doi ani în Țara Galilor a anunțat pe o rețea de socializare că oferă transport gratuit românilor care doresc să ajungă la secția de votare din Cardiff.
Puţin peste 1000 de români din străinătate din totalul de aproximativ 500.000 au solicitat să voteze prin corespondenţă la alegerile parlamentare, în timp ce autorităţile române au primit 334 solicitări de înfiinţare a unor secţii de votare, a declarat, marţi, vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ.
Un deputat liberal de Diaspora l-a acuzat, sâmbătă, pe premierul Victor Ponta, că „se întoarce la tactica de amânare şi înşelare a publicului din noiembrie 2014“, pe tema votului din diaspora, iar PSD pregăteşte un bluf pentru românii din afara graniţelor, prin încercarea de blocare a oricărei soluţii.
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu subliniază că recent Comisia parlamentară pentru elaborarea Codului electoral a bătut palma pentru votul pe liste şi numărul de circumscripţii, iar Circumscripţia diaspora va avea 7 parlamentari. „PNL e deja complice la înşelătoria asta. Pentru că au votat cot la cot cu PSD decupajul circumscripţiilor“, atrage atenţia Lăzăroiu.
Premierul Victor Ponta a declarat, în dezbaterea din plenul Camerei, că regretă că cetăţeni din diaspora nu au putut vota, a plătit preţul politic şi a făcut apel la partide să adopte cadrul legislativ necesar: votul electronic şi desemnarea unei instituţii nepolitice pentru organizarea votului.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, joi, că după turul 1 al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem, respectiv faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora.