Timp Liber
Răscoala de la Bobâlna: Conventul de la Cluj-Mănăștur a adeverit înțelegerea dintre țărănime și nobilime, pe 6 iulie 1437
La 6 iulie 1437, conventul de la Cluj-Mănăştur a adeverit înţelegerea de la Bobâlna dintre reprezentanţii răsculaţilor şi cei ai nobilimii. Au trecut 585 de ani de atunci.
Monumentul comemorativ al Răscoalei de la Bobâlna, Cluj / Foto: agroturismlujerdiu.ro
Înţelegerea încheiată la Bobâlna între răsculaţi şi nobili a fost înfăţişată conventului din Cluj-Mănăştur, pentru adeverire, de patru nobili, reprezentanţi ai obştii nobililor, şi de patru căpitani, reprezentanţi ai răsculaţilor.
„Înţelegerea de la Bobâlna, raportată la stările sociale din Transilvania din prima jumătate a secolului al XV-lea, reprezintă o mare victorie a ţărănimii asupra stăpânilor feudali. Aceştia au fost siliţi să accepte înţelegerea, cu toate că aplicarea punctelor ei ar fi însemnat, în realitate, o schimbare profundă în rânduielile sociale existente în Transilvania în acea vreme”, subliniază istoricul Ştefan Pascu în lucrarea sa „Bobâlna” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).
Drepturi și obligații ale țăranilor
Ţăranii obţineau, în principal, dreptul de liberă strămutare, abolirea „nonei”, micşorarea rentei feudale în bani, natură, muncă etc.
În ce priveşte obligaţiile ţărănimii faţă de stăpânii feudali, fiecare iobag trebuia să plătească, ca dare anuală, la sărbătoarea Sf. Martin (11 noiembrie), nu mai mult de zece dinari noi. Claca a fost stabilită la o zi de coasă sau de seceră pe an. Pe lângă această zi de muncă gratuită la câmp, iobagii mai trebuiau să presteze zile de muncă gratuită la repararea şi întreţinerea morilor şi iazurilor stăpânului feudal. Era abolită „nona” (a noua parte) din orice fel de produse agricole, la fel şi dijma şi celelalte dări din animale şi din stupi, precum şi darea numită în popor „ocaua”, probabil darea din vin („Bobâlna”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963). De asemenea, deoarece ţăranii nu se răsculaseră împotriva regelui, ei se obligau să plătească şi pe viitor statului darea în oi, aşa cum o plătiseră şi până atunci.
S-a mai stabilit ca pe viitor toţi oamenii de stare liberă, după ce îşi vor fi plătit darea după pământ (terragium), precum şi datoriile faţă de stăpânul feudal, să poată pleca liberi oriunde ar dori. O altă mare bunurile lor. Ţăranii au mai stabilit ca, în cazuri de expediţii armate, oastea să fie încartiruită vara în câmp, iar în timpul iernii în sate sau oraşe. Comandanţii oastei erau datori să plătească ţăranilor pentru hrana luată pentru oaste preţul cuvenit, şi nu un preţ mai mic, cum se întâmplase până atunci.
În fiecare an, la 9 mai, pe dealul de la Bobâlna, urma să se adune căpeteniile răsculaţilor şi câte doi reprezentanţi din fiecare localitate pentru a constata dacă se respectau clauzele înţelegerii, se menţionează în „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Toate cele stabilite în înţelegerea de la Bobâlna dintre ţărani şi nobili avea un caracter provizoriu, până la găsirea textului legilor celor dintâi regi ai Ungariei, în care, considerau ţăranii, erau precizate toate drepturile şi obligaţiile lor ca şi raporturile cu stăpânii feudali („Bobâlna”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963). În cazul în care nu s-ar fi găsit legile regelui Ştefan cel Sfânt sau dacă ele nu ar fi cuprins toate rânduielile dintre ţărani şi stăpânii feudali, urma ca reprezentanţi ai ţăranilor şi ai nobililor să hotărască împreună astfel de legi şi rânduieli.
CITEȘTE ȘI:
