Timp Liber
3 august, ziua în care se sărbătorește pepenele verde. Peste 1.200 de soiuri există din acest fruct
3 august este ziua în care se sărbătorește pepenele verde. De asemenea, această zi este dedicată și vinului alb.
Ziua de astăzi este dedicată consumului de pepene verde/ Foto: pixabay.com
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.
Ziua pepenelui verde
După Ziua sandvişului cu îngheţată, astăzi este rândul pepenelui verde să fie vedeta şi să ne răcorească.
Pepenii verzi au 92% apă, ceea ce îi face să fie excelenţi pentru a ajuta la menţinerea hidratării. Sunt plini de nutrienţi, de vitamine, minerale, aminoacizi şi antioxidanţi, conţinând în acelaşi timp doar aproximativ 40 de calorii per porţie. Sunt o sursă excelentă de vitamina C şi conţin şi alte vitamine, precum A, B6 şi B1, şi minerale precum potasiu şi magneziu. Nu conţin grăsimi, sodiu şi colesterol. Sunt un aliment sănătos pentru inimă şi ajută la controlul greutăţii.
În fiecare an pe 3 august este sărbătorit acest aliment minune care este pepenele verde (#WatermelonDay), din care există peste 1.200 de soiuri. Denumirea sa ştiinţifică este citrullus lanatus şi face parte din familia de dovlecei Cucurbitaceae, alături de castraveţi şi dovlecei. Pepenele roşu şi roz poate fi cel mai comun, dar poate fi şi alb, galben şi portocaliu. Se găseşte în diferite dimensiuni, cu sau fără seminţe.
Primii pepeni verzi au fost recoltaţi în Egiptul antic, în jurul anului 3.000 î.Hr. Ei apar în hieroglifele egiptene din acea vreme şi erau plasaţi în mormintele faraonilor pentru a le oferi hrană pentru viaţa de apoi. Abia în jurul anului 1615 d.Hr. a apărut pentru prima dată în dicţionarul englez termenul „watermelon” (pepene verde), potrivit checkiday.com.
Tot pe 3 august mai este sărbătorită şi Ziua vinului alb (#WhiteWineDay), care celebrează vechimea de mii de ani a acestuia şi ne încurajează pe toţi să îl apreciem nu doar astăzi, ci pe tot parcursul anului.
CITEȘTE ȘI: