Timp Liber

METEO: Vin zile FRIGUROASE, la început de noiembrie. Temperaturile maxime scad și cu 10 grade!

Gata cu vremea caldă! Toamna „își intră în drepturi” și temperaturile scad cu până la 10 grade în următoarele două săptămâni, arată meteorologii.

Toamna „își intră în drepturi” și temperaturile scad cu până la 10 grade în următoarele două săptămâni. FOTO: Facebook/ Emil Boc Toamna „își intră în drepturi” și temperaturile scad cu până la 10 grade în următoarele două săptămâni. FOTO: Facebook/ Emil Boc

 

 


Temperaturile scad simțitor în următoarele două săptămâni în Transilvania și se vor înregistra maxime cu până la 10 grade mai mici decât în prezent. Administrația Națională de Metorologie (ANM) a publicat prognoza meteo în intervalul 31 octombrie - 13 noiembrie 2022. 

 


Vremea în Transilvania, până  în 13 noiembrie

În intervalul 31 octombrie - 2 noiembrie, valorile medii ale temperaturilor maxime se vor situa între 17 și 20 de grade. Ulterior vremea se va răci, astfel că maximele vor scădea spre medii în jurul a 15-16 grade, în zilele de 3 și 4 noiembrie. După ziua de 4 noiembrie, maximele vor scădea ușor, apoi până în 10 noiembrie variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că în medie vor fi 13-14 grade. Sfârșitul intervalului de prognoză aduce o nouă răcire a vremii ce va determina înregistrarea unor maxime de 10-11 grade, în medie. 

Minimele vor scădea de la medii în jurul a 8 grade, în 31 octombrie, spre 6 grade în 2 noiembrie, apoi vor crește spre 9-10 grade, în 3 noiembrie. Ulterior nopții de 3 noiembrie, minimele vor scădea din nou, spre medii în jurul a 3 grade (în 4 noiembrie), apoi vor crește ușor spre valori 4-5 grade, în medie, valori ce vor fi de interes pentru intervalul 5-9 noiembrie. Ulterior nopții de 9 noiembrie minimele vor scădea spre 2 grade, în medie, valoare ce vor caracteriza intervalul 10-13 noiembrie.


Probabilitatea pentru ploi va fi destul de redusă.

Prognoza meteo la munte

Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 14 și 17 grade în primele 3 zile ale intervalului de prognoză, apoi va scădea spre 8 grade, până în data de 7 noiembrie. Ulterior, în intervalul 8-13 noiembrie, tendința vremii este de răcire, dar variațiile temperaturilor maxime vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că valorile medii ale maximelor vor fi de 6-7 grade. Minimele vor avea valori medii cuprinse între 6 și 8 grade, în intervalul 31 octombrie-2 noiembrie, apoi vor coborî spre 2 grade până în noaptea de 7 noiembrie. Procesul de răcire a vremii va continua și după noaptea de 7 noiembrie, astfel că până la sfârșitul intervalului de prognoză media maximelor va ajunge spre 0-1 grad.


Probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în 5 și 6 noiembrie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

CITEȘTE ȘI:

Vreme caldă până la finalul lunii octombrie. În zona de munte sunt așteptate ninsori

abonare newsletter