Timp Liber

Vizită „pe două roți” la Muzeul Apei din Cluj

Zeci de clujeni au participat în weekend la o vizită organizată la Muzeul Apei din comuna Florești. Accesul la muzeul redeschis recent este gratuit.

Vizită „pe două roți” la Muzeul Apei din Cluj. FOTO: Facebook/ Someșul Nostru Vizită „pe două roți” la Muzeul Apei din Cluj. FOTO: Facebook/ Someșul Nostru

 

 


Circa 40 de clujeni pasionați de ciclism au luat parte la o vizită la Muzeul Apei din Florești, în weekend. Vizita a continuat cu un tur pe malul Someșului, în comuna Florești și până la barajul din Gilău.

 


„A fost tare fain la tura din weekend, coordonată de Clubul de Cicloturism Napoca CCN! Am fost vreo 40 de persoane, curioase de piste de biciclete la nivel metropolitan, de Muzeul Apei, de bucuria de a pedala împreună. Ne-am uitat și la aspectele negative precum deșeurile depozitate ilegal, gardurile făcute la râu, interdicția de a intra cu biciclete până la muzeu. Dar ne-am dat seama și de potențialul imens al regândirii Clujului cu acces la apă, dar cu amenajări minim invazive, plus modalități de a circula la muncă și studii mai puțini stresați, departe de trafic auto, pe piste de biciclete între Gilău, Florești, Cluj, Apahida. Iar în weekend spre lacurile din amonte sau aval, de la Câmpenești, sau mai departe spre Bonțida, Gherla, Dej. E potențial imens în acest sens, trebuie doar să împărtășim cât mai mulți această viziune a unui culoar verde-albastru care strabate tot judetul la râu, nu doar lung, ci cat mai lat”, au transmis cei de la Someșul Nostru.

Evenimentul organizat sâmbătă, 25 martie, de Clubul de Cicloturism Napoca și Someș Delivery a venit ca o continuare a activităților desfășurate în data de 22 martie, de Ziua Apei, când a avut loc lansarea broșurii Consiliului Apei.


„În 25 martie, în continuarea evenimentului, vă invităm să vă alăturați pe două roți unei vizite la Muzeul Apei și la o plimbare în amonte până la barajul din Gilău. Traseul de întoarcere va fi prin Luna de Sus și apoi Florești. Puncte de pornire: ora 12:00 din Piața Unirii, 12:30 din parcarea Cora. La ora 13:00 va avea loc vizita la Muzeul Apei unde ne putem intersecta și cu cei care aleg să vină cu mașina / transport în comun. Apoi vom continua tura în amonte cu revenirea ocolită via Luna de Sus, Florești. Ghidajul va fi asigurat de membri Clubului de Cicloturism Napoca”, au arătat organizatorii.

Vizită la Muzeul Apei din Cluj. FOTO: Facebook/ Someșul Nostru

Consiliul Apei este o platformă deschisă de discuții care implică și coagulează actorii urbani și rurali care au legătură cu râul Someșul Mic, în jurul unor teme de interes comun legate de Culoarul verde - albastru al râului. Consiliul Apei a fost inițiat la Someș Delivery, ediția 2021, de Asociația miniMASS, Clujul Sustenabil, Societate Organizată Sustenabil, Clubul de Cicloturism Napoca și Facultatea de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca.


Someș Delivery este un proiect independent care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului. Consiliul Apei este o inițiativă susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.

Muzeul Apei, redeschis în februarie

Muzeul Apei din comuna Florești a fost redeschis pentru vizitatori, în luna februarie 2023, în urma lucrărilor de reabilitare. Spațiul modernizat oferă copiilor laboratoare dedicate activităților aplicate legate de tema apei și a mediului.


Compania de Apă Someș a redeschis pentru vizitatori, luni, 20 februarie 2023, porțile Muzeului Apei „Leonida Truță”, ulterior reabilitării și reamenajării acestuia. Cu această ocazie vor fi reluate și activitățile din cadrul Programului Educațional pentru copii și tineri pe teme de protecția surselor de apă și a mediului, care are „cartierul general” la Muzeu.

Vizită la Muzeul Apei din Cluj. FOTO: Facebook/ Someșul Nostru

Ca o expresie a dedicării în cadrul acestui program, Compania de Apă Someș S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va inaugura la aceeași locație și trei laboratoare pentru copii, unde se vor putea desfășura, sub îndrumarea personalului Companiei, activități aplicate legate de tema apei și a mediului.

Accesul publicului este gratuit și se face în baza unei solicitări transmise pe adresa de e-mail muzeulapei@casomes.ro sau la numărul de telefon 0374-340.000, interior 1029. Vizitele se pot efectua în intervalul orar 08-17 (08-19 în perioada martie-septembrie).

Primul Muzeu al Apei din România

La data de 14 octombrie 1992, Compania de Apă Someș S.A., pe atunci Regia Autonomă Judeţeană Apă-Canal Cluj, inaugura primul şi singurul Muzeu al Apei din România la acea dată, unul dintre puținele de acest gen din întreaga lume. 

Situat în comuna Florești, Muzeul a fost amenajat într-un cadru natural deosebit, în clădirea primei stații de pompare de la sursa subterană, pusă în funcțiune în anul 1898.

Din anul 2017, Compania de Apă Someș S.A. prin Muzeul Apei „Leonida Truță”, este co-inițiator și membru fondator al Rețelei Globale a Muzeelor de Apă, asociație internațională de profil care azi reunește peste 80 de Muzee ale apei de pe cinci continente și care este beneficiară a două Rezoluții de sprijin din partea UNESCO.

Scopul declarat al Rețelei – prescurtat WAMU-NET – a fost de „a restabili esențial o nouă relație între umanitate și apă, un nou sens al civilizației care să ne ajute să refacem legătura apei cu oamenii, în toate dimensiunile ei, inclusiv în cele sociale, culturale, artistice și spirituale”, potrivit Consiliului Județean Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Muzeul Apei din Florești, redeschis pentru public în urma lucrărilor de reamenajare

Ultimele Stiri
abonare newsletter