Timp Liber

Wizz Air reintroduce cursele spre Antalya de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”. Vezi frecvența zborurilor

Cursa Wizz Air spre Antalya a fost reintrodusă pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Biletele pornesc de la 149 de lei.

Îmbarcare avion Wizz Air/ Foto: depositphotos.com Îmbarcare avion Wizz Air/ Foto: depositphotos.com

 

 


Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global, a anunțat reintroducerea a două rute din București și Cluj-Napoca către Antalya. Biletele sunt disponibile acum pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil, începând cu 149 de lei.

 


Antalya este un minunat oraș cu bulevarde umbroase mărginite de palmieri, hoteluri impresionante, atracții istorice și un vechi port roman plin de iahturi. De asemenea, destinația este bine-cunoscută ca perla de pe Riviera turcească pentru apa sa limpede, viața de noapte vibrantă, excursiile cu barca, numeroasele zone cu plajă, servicii excepționale și obiective unice ce datează din Antichitate. Coasta mediteraneeană a provinciei Antalya oferă o mulțime de opțiuni all-inclusive familiilor, pentru o vacanță perfectă pe plajă.

Pentru cei care se află în căutarea aventurii și a activităților în aer liber, Antalya este înconjurată de peisaje fascinante. Munții Taurus, cu vârfuri și văi uimitoare, asigură trasee pentru drumeții cu priveliști de neuitat. Cascadele Düden și Kurşunlu oferă un cadru liniștit pentru plimbări în natură și picnicuri.


Antalya se mândrește, de asemenea, cu o viață de noapte vibrantă și o scenă bogată de divertisment. Orașul este presărat cu baruri elegante, cluburi și restaurante care oferă o varietate de mâncăruri, inclusiv delicii tradiționale turcești. Marina plină de viață este un loc perfect pentru o plimbare relaxată, putând să vă bucurați de priveliștile panoramice ale iahturilor și atmosfera plină de viață a orașului.

Frecvența zborurilor/ Sursa: Wizz Air

„Suntem încântați să anunțăm reintroducerea rutelor către Antalya în programul de zboruri Wizz Air, care fac legătura cu București și Cluj, reafirmând dedicarea noastră de a oferi pasagerilor opțiuni de călătorie la prețuri accesibile. Asigurând aceste rute la tarife competitive, ne propunem să le oferim călătorilor experiența acestei destinații de agrement, pentru a-și crea amintiri de neuitat. Inițiativa reflectă angajamentul nostru ferm de a oferi ocazii de călătorie excepționale clienților. Antalya, cu peisajele sale uluitoare, istoria adânc înrădăcinată și cultura vibrantă, este o destinație pe care trebuie neapărat să o vizitați și ne mândrim cu faptul că furnizăm legături convenabile către acest oraș remarcabil. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii la bordul aeronavelor noastre noi, eficiente și sustenabile”, a declarat Valeria Bragarenco, Corporate Communication Manager la Wizz Air.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Pariul Wizz Air în România: zboruri accesibile către destinații pe care toată lumea le visează. După ce a „cucerit” Europa, compania aeriană a pus ochii pe alte părți ale globului. Interviu EXCLUSIV cu József Váradi, CEO Wizz Air

EXCLUSIV. Cum se pregătește Wizz Air pentru „nebunia” zborurilor din sezonul estival. „Va fi o vară dificilă”. Interviu cu József Váradi, CEO Wizz Air

Ultimele Stiri
abonare newsletter