Timp Liber

POZA ZILEI. Cozi la înghețată, în primul weekend cu temperaturi „ca vara” de anul acesta.

Vitrinele cu înghețată au atras privirile clujenilor, în primul weekend cu temperaturi „de vară”. În fața acestora s-au format cozi.

Cozi la înghețată, în primul weekend cu temperaturi „ca vara” de anul acesta. FOTO: monitorulcj.ro Cozi la înghețată, în primul weekend cu temperaturi „ca vara” de anul acesta. FOTO: monitorulcj.ro

 

 


Vremea caldă i-a scos din casă pe clujeni, în weekend. Mercurul din termometre a urcat până în jurul valorii de 26, 27 de grade sâmbătă și duminică, iar din dorința de a se răcori, tinerii au făcut cozi la vitrinele cu înghețată. 

 


Weekendul a adus în România cel mai călduros sfârșit de martie din ultimii 77 de ani, scrie Digi24. În partea de sud a țării, temperaturile au ajuns până la 30 de grade Celsius. La Cluj, temperaturile maxime înregistrate în weekend s-au situat în jurul valorii de 27 de grade Celsius. Potrivit prognozei meteo, apogeul ar urma să fie atins luni, 1 aprilie, când la Cluj-Napoca temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius. De marți, vremea se va răci.

Noaptea de 30 martie fost cea mai caldă noapte de martie din istoria înregistrărilor din România. S-au depășit recorduri la 29 de stații meteo. La Oravița s-au înregistrat 20,2 grade Celsius. Pe 30 martie au fost depășite 41 de recorduri zilnice, cu temperatura maximă de 29,8 grade Celsius la Giurgiu.


Vremea caldă i-a determinat pe hotelierii de la mare să își deschidă mai repede porțile. Turiștii ajunși pe litoral și-au petrecut mare parte din timp pe plajă, scrie Știrile PRO TV. La aproximativ 20 de grade Celsius, s-au încumetat să încerce apa cu tălpile, iar unii chiar să stea la soare în costum de baie. A fost forfotă și în portul Tomis, unde s-au deschis toate terasele. Față de mijlocul sezonului, hotelurile deschise acum au tarifele la jumătate. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Temperaturi de până la 29 de grade Celsius, în weekend. Cel mai călduros final de martie din ultimii 70 de ani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter