Timp Liber

Intrăm în Săptămâna Patimilor, înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Săptămâna Patimilor este singura perioadă din întregul an liturgic numită aşa, pentru că ea cuprinde întreaga istorie a umanităţii.

Intrăm în Săptămâna Patimilor, înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Sursă foto: Doxologia.ro Intrăm în Săptămâna Patimilor, înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Sursă foto: Doxologia.ro

 

 


Săptămâna Patimilor este singura perioadă din întregul an liturgic numită aşa, pentru că ea cuprinde întreaga istorie a umanităţii, de la izgonirea din Rai la izbăvirea din iadul în care Hristos coboară după ce Îşi dă sufletul pe Cruce.

Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc, potrivit Agerpres.ro.


Caracteristica liturgică a Săptămânii Mari este reprezentată de Denii. Prin felul şi conţinutul lor, deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Cuvântul denie vine de la slavonescul „vdenie ” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.

 


CITEȘTE ȘI:

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce semnifică și ce nu e bine să faci înainte de Paște

Denia este Utrenia de a doua zi care se săvârşeşte seara, în ajun, miercurea şi vinerea din săptămâna a cincea a Postului Mare, precum şi în toate zilele din Săptămâna Patimilor.


La prima denie, cea din Duminica Floriilor, se va citi Evanghelia cu smochinul blestemat, pentru că nu avea roade întru el. Luni se citește Evanghelia de la Matei despre sfârşitul lumii, ar la denia de seară, Evanghelia despre dajdia Cezarului și despre făţărnicia fariseilor. 

 Marți seară, la denie, se citește Evanghelia de la Ioan, iar în marea zi de Miercuri se citește Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul Lui Hristos cu mir de mare preţ. 


În Joia Mare se citește cele douăsprezece evanghelii despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos. Este o seară de priveghere, de rugăciune şi de simţire, împreună cu Mântuitorul, a înfricoşătoarelor Sale patimi. 

În Vinerea Mare, la Vecernie,  se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Aer (Sfântul Epitaf), ce are pictat pe el punerea Domnului în mormânt.  În seara din Sfânta şi Marea Vineri se cântă slujba prohodului Domnului, apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf cu lumânări aprinse în mâini, acum este înmormântat Domnul şi este petrecut de la Golgota la Mormânt.

La utrenia din Sâmbăta Mare se cântă şederea lui Hristos cu trupul în mormânt şi coborârea Lui cu sufletul la iad, care a zdruncinat temeliile iadului şi a slobozit sufletele chinuite, aflate în aşteptarea lui Hristos. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Tradiționala Cale a Crucii, refăcută la Cluj. Programul religios din Săptămâna Mare

Ultimele Stiri
abonare newsletter