Timp Liber
Moș Crăciun a lăsat sania și a adus cadouri copiilor din Cluj cu o aeronavă F-16
Moș Crăciun a lăsat sania și aterizat cu o aeronavă F-16 la Baza Aeriană Câmpia Turzii pentru a aduce cadouri copiilor.
Moș Crăciun a aterizat cu o aeronavă F-16 la Baza Aeriană Câmpia Turzii și a adus cadouri copiilor|Foto: Alexandru Aioanei - Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” - Facebook
Miercuri, la Baza 71 Aeriană a fost o zi magică, o zi în care cerul s-a deschis pentru oaspeți speciali.
CITEȘTE ȘI:
Moș Crăciun a aterizat pe Aeroportul Cluj. Zeci de copii l-au așteptat entuziasmați. FOTO
„Moș Crăciun a lăsat sania și renii la Polul Nord și a ales un mijloc de transport cu adevărat spectaculos: a sosit la noi cu o aeronavă F-16”, potrivit mesajului publicat de Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii pe pagina de Facebook.
Când sania e în revizie, Moșul ia un F-16
Spiritul Crăciunului s-a simțit din plin, iar energia acestei zile a transformat această sărbătoare într-o amintire de preț pentru toți cei prezenți.
De la cei mai mici, până la cei mai mari, copiii de la Grupul Vocal Melody și Majoretele Sweet Girls din Câmpia Turzii au venit în fața moșului cu cântecele pline de veselie și pași de dans care au încălzit inimile tuturor celor prezenți.
„Venirea sa ne-a amintit că, indiferent de viteză sau tehnologie, ceea ce contează cel mai mult este bucuria pe care o aduce în sufletele noastre, mai ales ale celor mici.
Vă încurajăm ca în această perioadă să nu uitați să oferiți din suflet, să fiți mai buni, mai generoși și mai atenți la cei din jurul vostru”, arată sursa citată.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: