Vremea rămâne instabilă, astfel că joi vom avea parte de temperaturi de până la 14 grade Celsius în sudul țării, în timp ce în jumătatea de nord vântul va sufla cu putere și sunt posibile precipitații.
Săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru realizarea pasajului rutier suprateran, parte a tronsonului Cluj-Florești din proiectul centurii metropolitane.
Claudiu Târziu a anunțat miercuri despărțirea de partidul Alianța pentru Unirea Românilor. „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”, spune co-fondatorul formațiunii politice.
Românii alocă, în medie, 800 de lei pentru masa și pregătirile de Paște, conform unui studiu care relevă că pentru 8 din 10 români, petrecerea timpului în familie este cea mai importantă tradiție în această perioadă.
Guvernul a aprobat miercuri actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru centura metropolitană Cluj, un moment așteptat cu nerăbdare de clujeni și de Primăria Cluj-Napoca, care permite deblocarea semnării contractului cu asocierea Dimex 2000 - Con-A Operations pentru tronsonul 2 al proiectului.
Salarizarea profesorilor ar putea fi făcută în funcție de performanța profesorilor, însă ministrul Educației Daniel David afirmă că standardele trebuie să fie valabile „și pentru ceilalți funcționari publici”.
Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD) se plasează, pentru prima oară, pe primul loc într-un sondaj de opinie la nivel național în Germania.
România poate avea un rol esențial în noua perspectivă europeană privind competitivitatea și tranziția verde. „România are șanse reale de dezvoltare și poate atrage mai multe investiții”, spune deputatul liberal Ovidiu Cîmpean.