Un autocar cu elevi a fost implicat într-un accident rutier în dimineața zilei de sâmbătă, pe DN 67, în Vâlcea. Un bărbat a murit, iar doi copii au suferit atac de panică.
Vineri, 14 iunie, a început la Cluj-Napoca, Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Mii de persoane au venit în Piața Unirii la Gala de deschidere.
Echipa Germaniei a învins formaţia Scoţiei cu scorul de 5-1 (3-0), vineri seara, pe Football Arena din Munchen, în Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania până pe 14 iulie.
„Acord de principiu” al ambasadorilor celor 27 de ţări ale Uniunii Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
O întâmplare mai puțin obișnuită s-a petrecut recent într-un bar. Șase tineri studenți Erasmus au avut un mic dejun de pomină, cu cafele, cornuri și nu mai puțin de 27 de beri consumate încă de dimineață.
Numărul voturilor nule la alegerile din 9 iunie reprezintă 5,1% din voturile exprimate, faţă de 2019 când acesta a fost de 2,89%, fiind unul dintre procentele cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral.
Gala de deschidere a ediției din 2024 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a fost anunțată ca fiind sold-out, promițând o seară plină de momente memorabile și surprize pentru toți participanții.
Simona Halep va evolua alături de Andre Agassi și Steffi Graf într-un meci demonstrativ în cadrul Sports Festival 2024. Halep a fost întâmpinată de primarul Emil Boc pe Aeroportul Cluj.
Judecătorii au decis în cazul autorului tragediei din stațiunea 2 Mai. Cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat a fost respinsă.