Pentru alegerile prezidenţiale, PSD are o strategie clară şi bine definită, în cinci paşi. Cu preşedinte si premier, Partidul Social Democrat va domina politica în următorii 10 ani.
O colecţie de fotografii inedite cu fostul preşedinte american John F. Kennedy a fost prezentată pentru prima dată în Statele Unite, la aproape 50 de ani de la asasinarea acestuia.
Terapia cu celule stem poate aduce beneficii în neurologie, prin încetinirea evoluţiei bolilor degenerative Alzheimer şi Parkinson, cercetările în domeniu fiind destul de avansate şi promiţătoare, a declarat preşedintele Societăţii Române de Neurologie, prof. dr. Dafin Mureşanu.
Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, i-a adresat o întrebare ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, în privinţa stadiului în care se află demararea proiectului hidrocentralei de la Tarniţa -Lăpuşteşti.
Guvernul elen a început să lucreze la o reţea de de internet Wi-Fi gratuit care să acopere ţara în totalitate, iar aceasta ar trebui să devină complet operaţională anul următor, a anunţat premierul Antonis Samaras, într-un interviu televizat.
Un proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere publică până în 1 decembrie prevede desfiinţarea tuturor direcţiilor de sănătate publică (DSP) din ţară, înlocuirea lor cu oficii judeţene de sănătate publică (OSP) care vor avea mai puţini angajaţi.
Membrii Composesoratului Florești, administratorul de drept al pădurii din Florești și Tăuți, i-au cerut primarului Horia Șulea să le semneze un plan parcelar de punere în posesie pentru cadastrarea pădurii. Primarul a refuzat, iar acuma este amenințat că va fi dat în judecată. “În spatele asociației sunt niște floreșteni aliniați politic, o parte manipulați politic și niște băieți deștepți care stau ascunși", a precizat Horia Șulea.
Ceea ce trebuia să fie un salt acrobatic perfect s-a transformat într-o cursă pentru supravieţuire, după ce două avioane în care se aflau nouă paraşutişti s-au ciocnit în aer, iar unul dintre ele a luat foc.
Sute de mii de euro au fost cheltuiţi pentru construirea unor centre de informare turistică în comunele din judeţul Cluj. Unele primării nu prea au obiective turistice importante cu care să se laude, alţii nu au angajaţi care să lucreze în centre, iar alţii s-au promovat singuri, fără centrele de informare.
Deşi normele programului guvernamental Prima Casă s-au schimbat de mai bine de două luni, numărul celor care vor să cumpere locuinţe accesând acest program este în continuare la jumătate comparativ cu perioada în care finanţarea se putea obţine şi în euro.