Întorsătură spectaculoasă la un marş, din capitala SUA, Washington DC,
pe care un grup de musulmanii americani voiau să îl organizeze zilele trecute. În locul musulmanilor, peste 800 de mii de motociclişti au “inundat” capitala americană.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a unui judecător de la Curtea de Apel Oradea acuzat de luare de mită şi a trei administratori de firme acuzaţi de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă.
CEO-ul Gabriel Resources afirmă ca declaraţiile sale au fost citate greşit în presa internaţională, dupa ce publicaţia canadiană The Globe and Mail a scris că Gabriel Resources va cere despăgubiri de pâna la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge proiectul Roşia Montană.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a început urmărirea penală în cazul lui Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptele de care este acuzat fiind din perioada mai - decembrie 2012, când a fost ministru al Transporturilor.
Trei persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite, joi dimineaţă, după ce două autocare s-au ciocnit frontal pe DN 7, în oraşul arădean Nădlac, majoritatea pasagerilor răniţi, între care trei copii, fiind duşi la spital.
Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au întâlnit, de urgenţă, la cabinetul preşedintelui Senatului. La discuţii mai participă Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Dan Radu Ruşanu şi Liviu Dragnea.
Iubitorii de muzică jazz şi rock sunt invitaţi, în acest weekend (14-15 septembrie), de la ora 17:00, să ia parte la concertul de jazz al formaţiei Jump, ce va face să răsune Salina Turda sub bagheta dirijorului clujean Ștefan Vannai. În deschidere, pe scena amfiteatrului din mina Rudolf va urca formația de heavy metal Ghor.
Încrederea investitorilor că afacerile reţelei de socializare vor creşte semnificativ datorită produselor de publicitate pe dispozitive mobil a dus la atingerea unui nou record al preţului acţiuniilor Facebook pe bursa de la New York, acesta depăşind 45 de dolari per acţiune.