Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme.
Fostul prim-ministru Emil Boc a declarat astăzi că ezitările actualului premier, Victor Ponta ar fi prăbuşit România dacă acesta ar fi fost la guvernare când ţara noastră se afla în perioada de vârf a crizei economice.
ALS România, una dintre primele cinci companii din județul Alba, anunță reduceri de personal cu până la 60%, în cazul în care proiectul minier Roșia Montană va fi respins de către Parlament.
Fostul premier Emil Boc consideră că Adriean Videanu nu are motive să îşi dea demisia din PDL. În plus, îl apără pe Videanu şi apreciază că nu există elemente care să confirme acuzele care i se aduc: complot şi subminarea economiei naţionale.
Studenţii de la UBB Cluj vor putea să studieze şi să facă practică în Ungaria, în urmă cărora se vor alege cu o diplomă dublă, recunoscută la nivel European, în urma unui acord semnat între universitatea clujeană şi ELTE Budapesta.
Fostul premier Emil Boc afirmă că statul român nu trebuie să plătească niciun fel de despăgubiri către Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) deoarece proiectul pentru exploatare minieră nu are aviz.
Primăria municipiului Cluj-Napoca informează clujenii asupra faptului s-au modificat regulile de circulaţie în două dintre intersecţiile din oraş. Este vorba despre intersecţia străzilor Mălinului şi Alverna şi intersecţia străzilor Siretului şi Mureşului, unde vor fi montate indicatoare rutiere „Cedează trecerea”.
Elevele de la Colegiul Tehnic Napoca au realizat, în doar câteva ore, rochii din materiale reciclabile, precum hârtie, saci menajeri şi pungi din plastic.
Echipa de volei masculin a Universității Cluj va juca două partide amicale în Ungaria. Elevii lui Bogdan Tănase au participat recent la un turneu amical la Piatra Neamț.
Clădirea în care a funcţionat vechea centrală termică a Colegiului Tehnic Napoca a fost transformată într-un modern atelier de practică vestimentară pentru elevii liceului. Investiţia a costat 300.000 lei.