Doi adolescenţi au aruncat cu roşii către scena pe care prim-ministrul ungar, Viktor Orban, ţinea un discurs în cadrul Universităţii de Vară "Balvanyos".
Operaţiile estetice influenţează în mod pozitiv dispoziţia generală a persoanelor care apelează la astfel de intervenţii, oferindu-le o stare psihică optimistă şi o încredere mai mare, arată un studiu realizat de cercetătorii germani de la universităţile Ruth şi Basel.
Franţa a anunţat vineri, în mod oficial, blocarea înmatriculărilor de vehicule compact Mercedes-Benz, din cauza unui gaz refrigerant folosit în instalaţiile de climatizare care nu mai este acceptat de Uniunea Europeană, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.
Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei.
Conducerea echipei Pandurii Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Cluj au ajuns la o înţelegere privind disputarea meciului tur din turul trei preliminar al Ligii Europa, cu Hapoel Tel Aviv, gorjenii urmând să joace gratis pe Cluj Arena, doar banii de pe bilete revenind CJ.
Chiar dacă Apple nu a confirmat încă zvonurile despre lansarea unui smartphone mai ieftin, pe net circulă deja fotografii cu carcasa presupusului telefon precum şi un clip video..
Preşedintele fondator al PNL 1990, Radu Câmpeanu, a fost adus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, fiind în prezent internat la terapie intensivă cu infecţie respiratorie.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, s-au întâlnit, vineri seară, la Băile Tuşnad şi au discutat despre problemele cu care se confruntă comunitatea maghiară din România.