GOOGLE sărbătoreşte, luni, împlinirea a 407 ani de la naşterea pictorului olandez Harmenz Rembrandt van Rijn, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale. În versiunea românească a site-ului însă apare o greșeală.
Biletul câştigător la extragerea Loto din această seară a fost jucat o agenţie din Galaţi şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de doar 16,9 lei.
Poliţiştii au reţinut, sâmbătă, 358 de permise de conducere şi au amendat peste 8.800 de şoferi, dintre care aproape jumătate pentru că au condus cu viteză, alte 66 de persoane fiind prinse băute la volan, informează, duminică, Poliţia Română.
Atleta Florentina Marincu a cucerit, duminică, a doua medalie de aur pentru delegaţia României la CM de juniori II (cadeţi), de la Doneţk, în proba de săritură în lungime, după cea de la triplusalt.
Deputatul PSD Mihai Sturzu anunţă că va depune în Parlament, în luna septembrie, un proiect de Lege a voluntariatului, care prevede, printre altele, recunoaşterea perioadei de voluntariat din timpul studiilor ca experienţă profesională.
Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina în care se afla, alături de soţie şi cei doi copii, a fost lovită de un alt autoturism.