CFR Călători anunţă că programul trenurilor estivale 2013 este suplimentat cu încă o legatură directă între Cluj Napoca și Mangalia, în perioada 05/06 iulie - 02/03 septembrie.
Datele finale ale recensământului din 2011 arată că 44,2% din români au un nivel de educaţie scăzut, 44,2% au declarat că au un nivel de educaţie mediu, doar 14,4% au studii superioare, iar 245.400 sunt persoane analfabete.
România este pe ultimul loc în UE în toate statisticile referitoare la accesul tehnologiei în practica medicală, conform indicativelor e-Health ale CE.
Maghiarii şi romii sunt cele mai numeroase minorităţi etnice din România, populaţia de etnie maghiară fiind de 1.227.600 de persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi fiind de 621.600 (3,3%), potrivit rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.
Ministerul Justiţiei va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului.
Fiecare femeie trebuie să ţină cont de vârstă atunci când vine vorba despre alimentaţie şi cure de slăbire deoarece organismul se schimbă o dată cu vârsta, metabolismul devine tot mai lent, modificările hormonale influenţează starea de spirit, forma corporală şi sănătatea, iar sistemul digestiv nu mai funcţionează ca în tinereţe.
Româncele Ioana Loredana Roşca şi Ioana Ducu vor fi adversare, joi, în optimile de finală ale probei de dublu a junioarelor în turneul de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Edilul şef al Turzii, Tudor Ştefănie, i-a mulţumit directorului demis al Companiei de Apă Arieş, Alexandru Sabău, pentru activitatea depusă în cadrul societăţii.
FrieslandCampina România anunță că a prelungit contractul cu Unilever România pentru producerea înghețatei Napoca în fabrica FrieslandCampina de la Baciu, până cel puțin la finele anului 2014.