Politică

Daniel Buda, despre alegerile locale: „Suntem pregătiți pentru această bătălie electorală”

Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a anunțat că liberalii sunt pregătiți pentru alegerile locale din 9 iunie.

Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a anunțat că liberalii sunt pregătiți pentru alegerile locale din 9 iunie.  Sursă foto: Facebook/ Daniel Buda Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a anunțat că liberalii sunt pregătiți pentru alegerile locale din 9 iunie. Sursă foto: Facebook/ Daniel Buda

 

 


Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a anunțat că liberalii sunt pregătiți pentru alegerile locale din 9 iunie cu oameni care au făcut performanță de-a lungul timpului. 

„La nivelul județului Cluj avem candidați în fiecare comună, mai sunt doar câțiva candidați de evaluat în două, trei unități administrativ-teritoriale. Suntem pregătiți pentru această bătălie electorală, convinși fiind de faptul că suntem capabili să aruncăm în această bătălie oameni extrem de bine pregătiți, oameni care au făcut performanță, oameni care vor face performanță pentru ce înseamnă dezvoltarea județului Cluj și a fiecărei primării”, a declarat Daniel Buda la un post de radio local. 


De asemenea, șeful PNL Cluj a vorbit și despre lista finală a candidaților PSD-PNL la europarlamentare, Daniel Buda ocupând locul 8. 

„Este important să fim o echipă de oameni responsabili care să lucreze pentru ceea ce înseamnă reprezentarea corectă a intereselor României în Europa. Aici aș face o subliniere a ceea ce înseamnă această listă comună: PSD și PNL lucrează împreună pentru a prezenta România corect în Parlamentul European. Participarea împreună pe această listă nu este altceva decât o continuare a ceea ce se întâmplă în Parlamentul European. Este o chestiune pe care ne-o dorim, să mobilizăm alegătorii”, a mai spus europarlamentarul. 


Daniel Buda: „România, cu această guvernare PSD-PNL, a asigurat stabilitatea și pacea în această regiune”

Totodată, președintele PNL Cluj a amintit că această guvernare PSD-PNL a adus stabilitate și pace, într-o perioadă dificilă pentru Europa. 

România, cu această guvernare, chiar dacă unora nu le convine, a asigurat stabilitatea și pacea în această regiune. România, astăzi, are resurse financiare care nu se vor regăsi în același cuantum pe viitor din cauza provocărilor legate de război, de înarmare. Trebuie să vorbim cu subiect și predicat de nevoia de înarmare a statelor UE și alocarea unor resurse considerabile care puteau fi folosite pentru dezvoltarea diverselor lucrări de infrastructură. 


De aceea am fost puși în această situație de a asigura stabilitate la nivel guvernamental, care se reflectă cu aceste liste comune pe care le avem cu PSD. Sunt convins că alegătorii vor reuși să înțeleagă acest lucru. Este important să nu pierdem România în această situație”, a mai declarat Daniel Buda

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Daniel Buda, liderul PNL Cluj, despre anunțul președintelui privind candidatura pentru șefia NATO. „A venit momentul ca România să-și asume o responsabilitate mai mare în cadrul Alianței”.

Podul peste Tisa, de la granița cu Ucraina, finalizat în toamna acestui an. Europarlamentarul Daniel Buda: „Finalizarea podului peste Tisa este crucială nu doar pentru România, ci și pentru Europa!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter