Actualitate

Un taximetrist beat a intrat cu mașina într-un șanț, în Viișoara

Un taximetrist din Câmpia Turzii care conducea beat a intrat cu mașina într-un șanț, în localitatea Viișoara.

Un taximetrist beat a intrat cu mașina într-un șanț, în Viișoara. FOTO: IPJ Cluj Un taximetrist beat a intrat cu mașina într-un șanț, în Viișoara. FOTO: IPJ Cluj

 

 


Accidentul s-a produs vineri, la prânz. Un taximetrist băut a pierdut controlul volanului și s-a aruncat într-un șanț de pe marginea drumului. Polițiștii nu au menționat dacă acesta se afla în timpul serviciului la momentul producerii accidentului, însă el se afla singur în mașină.

 


„La data de 2 septembrie, în jurul orei 12.10, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs în localitatea Viișoara.

Din primele, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Cireșului din localitatea Viișoara, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată concentrația de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Cluj.

Un taximetrist beat a intrat cu mașina într-un șanț, în Viișoara. FOTO: IPJ Cluj
Un taximetrist beat a intrat cu mașina într-un șanț, în Viișoara. FOTO: IPJ Cluj

CITEȘTE ȘI:

Timișorean „beat criță”, prins la volan în localitatea Băișoara

Ultimele Stiri
abonare newsletter