Actualitate

Tânăr mort după ce s-a răsturnat cu mașina într-un sens giratoriu

Un tânăr de 21 de ani a murit, duminică seara, după ce s-a răsturnat cu autoturismul într-un sens giratoriu din municipiul Sebeş.

Tânărul a murit în urma impactului /FOTO: ISU Alba Tânărul a murit în urma impactului /FOTO: ISU Alba

 

 


Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Secţia de Pompieri Sebeş a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier produs în municipiul Sebeş, unde, conform informaţiilor preliminare, era o persoană încarcerată.

 


Mașina tânărului de 21 de ani după accident /FOTO: ISU Alba

 

Forţele de intervenţie care au ajuns la locul accidentului au găsit în autoturism o persoană inconştientă. După ce victima aflată în stop cardio-respirator a fost extrasă din autoturism, ea a fost predată echipajului medical, care a început manevrele de resuscitare.

"Din nefericire, trupul băiatului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia", au transmis reprezentanţii ISU Alba.


Poliţia a precizat că tânărul, în vârstă de 21 de ani, se afla singur în maşină.

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, maşina condusă de tânăr a intrat cu viteză foarte mare în sensul giratoriu, răsturnându-se după ce s-a izbit de zid. 

CITEȘTE ȘI:

Accident grav lângă Arad. O femeie a fost transportată la spital

Sunați 112 dacă l-ați văzut! Clujean de 51 de ani, dat dispărut de familie

Ultimele Stiri
abonare newsletter