Actualitate

A murit Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române! Fostul ministru al Culturii avea 83 de ani

Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a murit luni la vârsta de 83 de ani. Fostul ministru al Culturii era internat de trei săptămâni în spital.

A murit academicianul Răzvan Theodorescu / Foto: Academia Română A murit academicianul Răzvan Theodorescu / Foto: Academia Română

 

 


Academicianul Răzvan Theodorescu a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după cum a confirmat, pentru agerpres.ro, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa.

 


Răzvan Theodorescu se internase în unitatea medicală în urmă cu aproximativ trei săptămâni.

„Cu durere în suflet anunţăm trecerea în eternitate a academicianului Răzvan Theodorescu, membru al Consiliului Ştiinţific al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Biblioteca Metropolitană Bucureşti îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate, tuturor prietenilor şi celor care l-au cunoscut”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a BMB.


Despre academicianul Răzvan Theodorescu

Răzvan Theodorescu a fost un istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române din anul 2000. Academicianul a fost vicepreședinte al Academiei Române din 20 aprilie 2018, reales la 4 mai 2022.  În perioada 1990-1992, Răzvan Theodorescu a fost director general al Televiziunii Române, iar din 2000 până în anul 2004 a deținut funcția de ministru al Culturii. El a mai fost Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române din anul 2013.

În 2018, academicianul Răzvan Theodorescu s-a numărat printre personalităţile răsplătite cu diplome de excelenţă în cadrul „Galei România - UNESCO” (aflată la a III-a ediţie), în semn de înaltă recunoaştere a contribuţiei remarcabile la împlinirea şi afirmarea idealurilor şi obiectivelor UNESCO.


Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (1998), al Universităţii de Arte din Cluj-Napoca (din 2001), al Universităţii de Vest din Timişoara (din 2002), al Universităţii din Craiova (din 2002), al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (din 2004), al Universităţii „Ovidiu” din Constanţa (din 2006), al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi (din 2008), al Universităţii „Valahia” din Târgovişte (din 2009), al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (din 2010), al Universităţii „Danubius” din Galaţi (din 2010), potrivit site-ului www.unarte.org.

În 24 octombrie 2019, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat hotărârea prin care academicianului Răzvan Theodorescu i se conferea titlul de Cetăţean de onoare al Capitalei.

CITEȘTE ȘI:

Prezentarea cărții „ Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”, găzduită la UBB

Academia Română cere Ministerului Educației să introducă trei ore de Istorie pe săptămână în școli

Ultimele Stiri
abonare newsletter