Actualitate
A fost deschis cimitirul-parc din Someșeni. Primar: „Se fac înhumări. În celelalte cimitire s-a ajuns aproape la capacitate maximă”
Cimitirul-parc din Someșeni, cel mai modern din România, a fost deschis la începutul lunii martie, iar de vineri se fac deja înhumări.
Cimitirul-parc din Someșeni / Foto: captură foto - Emil Boc Facebook
Primarul Emil Boc a anunțat că cimitirul-parc Moș Ion Roată din Someșeni a fost deschis la începutul lunii martie 2023, iar prima înhumare are loc vineri, pe 3 martie.
Edilul spune că a fost nevoie ca acest cimitir să se deschidă acum fiindcă în celelalte cimitire din Cluj-Napoca s-a ajuns aproape la capacitate maximă.
De asemenea, administrația locală are deja în vedere extinderea acestui cimitir-parc, chiar dacă abia a fost deschis:
„Din martie se fac înhumări în cimitirul din Someșeni pentru că s-a ajuns aproape la capacitatea maximă în celelalte cimitire încât a trebuit să deschidem și cimitirul din Someșeni. Asta-i viața. Cu 1 martie am semnat hârtia de deschidere a cimitirului, azi e prima zi de înhumare în Someșeni.
Am tot amânat extinderea pentru că am încercat să nu îl umplem rapid și pe ăstălalt nou. Deja lucrăm, într-o colaborare cu Ministerul Apărării, pentru extinderea inclusiv a cimitirului din Someșeni pentru că ok, ne ajunge 5-10 ani de zile, dar după aceea iarăși trebuie să căutăm o soluție. Trebuie să o căutăm de acum, ca să avem viitorul pregătit. Acesta a fost motivul pentru care am spus că prima dată acoperim tot ceea ce mai este în cimitirele existente (evident că mai sunt locuri pe acolo, însă cele mai multe sunt concesionate sau moștenite de persoane private). Ce înseamnă partea publică am ajuns aproape la limita de peste 95% și am decis să deschidem cimitirul din Someșeni pentru a fi integrat domeniului public”, a spus Emil Boc în cadrul unei emisiuni radio.
Conceptul de cimitir-parc
Conceptul de cimitir-parc a fost dezvoltat în țările vestice și preluat și în România pentru a dezvolta spațiile verzi din zona cimitirelor în contextul realizării unui loc de reculegere.
Noul cimitir-parc din municipiul Cluj-Napoca, situat în Someșeni, pe strada Moș Ion Roată f.n., este amenajat pe o suprafață de peste 20 hectare.
De asemenea, a fost construită o capelă, pe nivele – (D) demisol + (P) parter + (E) etaj. Aceasta prezintă facilități, precum: sală principală de ceremonii, cameră rece, grupuri sanitare și oficii, 2 vestiare, 2 birouri, sală de mese cu oficiu, dar și grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, situat la demisol.
Potrivit proiectului, taxa pentru locul de înhumare în cimitirul din Someșeni este formată din taxa de concesiune de 100 de lei/mp/20 de ani x suprafața locului de veci + 590 lei (cost soclu pentru monument funerar). În ceea ce privește taxa pentru nișele de columbar, aceasta este compusă din taxa de concesiune de 100 lei/mp/20 de ani x suprafața columbar (0,23mp/2) + 665 (cost nișă de columbar pentru urnă).
Executantul lucrărilor este firma SC Tehnodomus SRL, alături de proiectantul SC Civitas Proiectare SRL. Valoarea totală a contractului a fost de 50.919.836,82 lei fără TVA.
CITEȘTE ȘI: