Actualitate

Maraton de dezbatere pe tema arborilor din centru. Viceprimar: „Nu am ajuns la nicio concluzie!” Ce se va alege de copacii de pe strada Universității?

După o dezbatere care a durat mai bine de șase ore, soarta arborilor de pe strada Universității rămâne incertă. „Nu s-a ajuns la nicio cocnluzie”, recunoaște, marți, viceprimarul Dan Tarcea.

Dezbatere fără soluții concrete pe tema relocării arborilor de pe strada Universității/Foto: Adrian Dohotaru Facebook.com Dezbatere fără soluții concrete pe tema relocării arborilor de pe strada Universității/Foto: Adrian Dohotaru Facebook.com

 

 


Primăria Cluj-Napoca a organizat luni, de la ora 18, o dezbatere publică pe tema relocării arborilor din zona centrală a orașului. Anterior, mii de clujeni au semnat o petiție intitulată „Păstrarea arborilor de pe străzile Kogălniceanu și Universității în amplasamentul lor actual”. În semn de protest, clujenii au format un lanț uman în jurul copacilor. 

 


Nu am ajuns la nicio concluzie! 

Evident, sunt puncte de vedere diferite ale proiectanților și a unei părți din cei care au făcut acea petiție”, a declarat, marți, viceprimarul Dan Tarcea.


CITEȘTE ȘI: 
Emil Boc: „Nu se atinge nimeni de arborii de pe Kogălniceanu”

Dezbaterea de luni nu a fost lipsită de critici. Proiectanții au explicat necesitatea relocării unui număr limitat de arbori, potrivit proiectului aprobat în urma unui concurs internațional de soluții. 

Cu toate acestea, unii dintre reprezentanții societății civile au arătat că tema dezbaterii nu vizează în mod direct soarta unor arbori, ci mecanismul de adoptare a deciziilor care îi afectează pe clujeni. 


„Cred că dezbaterea de azi nu este despre copaci - gen decidem, problema s-a rezolvat, totul e în regulă, putem să mergem acasă. Îmi este imposibil să fiu de acord cu domnul primar care pare să insiste că seara asta este despre 11 copaci. Mi se pare că asta ar putea fi doar o vulgarizare a temei. Ca și la Betonarea Someșului, eu unul văd aceași problemă sistemică: cea a guvernanței locale”, a susținut Szakáts István (Clujul Civic) în intervenția din cadrul dezbaterii de luni.  

Coerența spațiului pietonal

Viceprimarul Dan Tarcea a explicat, marți, că proiectul de pietonalizare a zonei din centru (străzile Mihail Kogălniceanu și Universității) trebuie să respecte principiul coerenței. Decizia de relocare a arborilor ar viza, potrivit reprezentanților autorităților locale, chiar siguranța persoanelor cu deficiențe de vedere sau cu handicap motor. 


„Proiectul de pe Kogălniceanu este un proiect care urmează să fie făcut pentru următoarea, n-aș putea spune?!, sută de ani. Nu în fiecare zi se reconfigurează o stradă, se creează spații pietonale suplimentare, se modernizează o zonă centrală. 

De aceea trebuie să fim extrem de atenți cum va arăta orașul și să facem o proiecție în timp pentru acest oraș. 

Și aș mai vrea să spun că noi suntem cei mai mari susținători ai arborilor și a spațiilor verzi, pentru că nu investim sute de mii, milioane de euro în plantarea arborilor, după care la un an-doi să-i scoatem de acolo și să-i tăiem. 

Legat de acest proiect, de aceste zece străzi pe care se intervine, acolo au fost aproximativ 150 de arbori, iar la final vor fi 197 de arbori. Practic, pe tot acest ansamblu urban din zona centrală apar cel puțin 50 de arbori în plus față de ceea ce a existat. (...).

„Astăzi, dacă se extinde trotuarul, acești arbori vor fi exact în mijlocul trotuarului. Ce se întâmplă cu persoanele cu dizabilități în momentul în care trebuie să circule prin zonă, ce se va întâmpla cu persoanele care sunt în fotoliu rulant, ce se întâmplă cu persoanele nevăzătoare? Trebuie să luăm în calcul toate aceste aspecte și, până la urmă, trebuie să ascultăm părerea specialiștilor”, a explicat Dan Tarcea în cadrul unei intervenții la un post local de radio. 

Viceprimarul Clujului a amintit etapele anterioare începerii implementării proiectului, care au fost marcate de organizarea unui concurs internațional, iar soluția finală a vizat relocarea unui număr limitat de arbori. 

Astfel, arborii ce vor fi dislocați de pe strada Universității vor fi amplasați în pepinieră, unde vor fi tratați cel puțin pentru o perioadă de un an de zile, iar ulterior ar urma să fie replantați. 

Potrivit reprezentanților Primăriei, în zona centrală a orașului (strada Universității) nu există „arbori seculari”. 

„Aș vrea să spun foarte clar că nu există niciun arbore secular care se mută de pe strada Universității. Au apărut tot felul de știri, mai mult sau mai puțin corecte”, a adăugat Dan Tarcea. 

Spre exemplu, procedura de relocare a arborilor din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca nu include și copacii de pe strada Mihail Kogălniceanu. 

„Trebuie să vedem însă cum împăcăm partea de accesibilitate, de trotuar, pentru că discutăm totuși de o zonă ultracentrală a orașului în care trebuie să avem și o coerență a spațiului public”, a detaliat viceprimarul Dan Ștefan Tarcea. 

În dezbaterea de luni, reprezentanții Consiliului Civic Local au arătat că centrul municipiului a fost mutilat din cauza betonării excesive. Potrivit acestora, Primăria trebuie să se aplece mai mult asupra interesului public al clujenilor. 

„Ați spus că vă plac pomii. Nu e adevărat, domnule primar, ați betonat tot ce ați putut în acest oraș. Vă place piatra. Și acum veniți cu aceste schimbări. Dar banii pentru aceste proiecte sunt de la clujeni. Nu ne putem bate joc de clujenii plătitori de taxe”, a declarat, luni, Iosif Pop, din partea Consiliului Civic Local, în cadrul dezbateri organizate de Primăria Cluj-Napoca. 

Care sunt pașii următori?

În urma dezbaterii, sugestiile și propunerile clujenilor urmează să fie analizate în câteva comisii de specialitate ale Primăriei. Derularea proiectului de modernizare a străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente urmează să fie decisă în perioada următoare. 

„Am ascultat toate punctele de vedere, în urma dezbaterii de luni. Rolul nostru a fost de mediator, astfel încât să ascultăm și alte puncte de vedere. 

După șase ore de dezbateri, am ascultat toate punctele de vedere ale celor care au participat la dezbatere. 

Pasul următor este discuția în comisia tehnică de urbanism, cu urbaniștii, după care cu comisia de monumente și la final să ne putem contura o idee despre cum va merge acest proiect mai departe”, a declarat Dan Tarcea. 

Proiectul de modernizare a zonei centrale din municipiul Cluj-Napoca are termen final în decembrie 2023.   

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc: „Nu se atinge nimeni de arborii de pe Kogălniceanu”

Lanț uman în jurul copacilor de pe Universității, în semn de protest. Primăria îi invită pe clujeni la o dezbatere. FOTO

Copacii de pe strada M. Kogălniceanu NU SE MUTĂ. Primăria, noi precizări privind arborii de pe Universității

Protest „tăcut” al clujenilor față de relocarea copacilor din centru. „Copac condamnat: prea multă umbră”

Ultimele Stiri
abonare newsletter