Actualitate

Circulație fără restricții pe artera Moților-Mănăștur. „Se circulă pe patru benzi”.

Lucrările de extindere a arterei Calea Moților – Mănăștur au fost încheiate la partea de carosabil, iar de vineri, 1 septembrie, se circulă pe patru benzi.

Circulație pe patru benzi, pe artera Moților-Mănăștur/Foto: Legat de Cluj LDC Facebook.com Circulație pe patru benzi, pe artera Moților-Mănăștur/Foto: Legat de Cluj LDC Facebook.com

 

 


În ultima perioadă au fost realizate „ultimele retușuri” la proiectul de extindere a Căii Moților-Calea Mănăștur, iar de astăzi circulația a fost deschisă pe toate cele patru benzi. 

 


Proiectul nu este încheiat în integralitate, astfel că lucrările vor continua la zonele pietonale, în zona străzilor Mărginașă și Uzinei Electrice. Însă edilul Emil Boc a confirmat, vineri, deschiderea circulației pe întregul segment al celor două străzi de pe axa est-vest. 

„De la 1 septembrie, v-am spus că se va circulă pe 4 benzi pe Calea Moților - Calea Mănăștur. Până în 11 septembrie vom avea și marcajele de drum făcute”, a declarat, vineri, edilul Emil Boc, la un post local de radio. 


De la finalul săptămânii trecute, în teren se făceau pregătiri și finisaje la partea de carosabil, pentru deschiderea circulației. 

Pregătiri pentru deschiderea circulației pe Calea-Mănăștur-Calea Moților/Foto: monitorulcj.ro

„Primul și cel mai important lucru este carosabilul să fie gata în septembrie.


Proiectul are termen de finalizare sfârșitul anului, dar am spus încă din primăvară că pe 1 septembrie trebuie să se poată circula pe carosabil fără restricționări, pentru că începe școala, începe perioada aglomerată, nu mai putem avea blocaje în trafic.

Trebuie să amenajăm două mini-piațete acolo, să plantăm copacii necesari, să aducem sistemul de semaforizare integrat, care să poată pune unda verde în mișcare, astfel încât, așa cum am spus, până la sfârșitul anului, lucrarea să fie gata”, a explicat edilul Emil Boc. 


Căile Moților și Mănăștur vor beneficia de benzi dedicate transportului în comun, dar și de sistem de semaforizare integrat.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 34.985.496,15 lei (7 mil. euro) TVA inclus.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„Ultimele retușuri” pe Calea Moților-Mănăștur. Boc: „Vă pot asigura că termenul de 1 septembrie se va respecta” - FOTO

Intersecția de la Platinia, nod rutier pentru zona de Vest! Cum avansează proiectul care va conecta trei cartiere prin străzile Mărginașă, Oțetului și Uzinei Electrice? FOTO

Avans substanțial pe artera Mănăștur-Moților, pentru banda dedicată transportului public. Boc: „Sper să avem culoar prioritizat până în Mărăști” FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter