Actualitate

Reprezentanții Transavia: „Mirosul neplăcut din Cluj a apărut înainte ca noi să începem fertilizarea la ferma din Aiton”

Firma Transavia din Aiton aduce argumente cu privire la controversele legate de mirosul din Cluj, despre care se speculează că ar porni de la „muntele de găinaț” de la ferma din Rediu (comuna Aiton).

Ferma din Rediu (comuna Aiton) unde s-a împrăștiat găinaț / Foto: TRANSAVIA Ferma din Rediu (comuna Aiton) unde s-a împrăștiat găinaț / Foto: TRANSAVIA

 

 


Firma Transavia din Aiton aduce argumente și date clarificatoare cu privire la controversele legate de mirosul din Cluj, despre care se speculează că ar porni de la „muntele de găinaț” de la ferma din Aiton.

 


Într-un comunicat de presă, reprezentanții firmei spun că mirosul neplăcut ar fi apărut în Cluj înainte ca ei să facă acțiuni de fertilizare.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public despre disconfortul olfactiv semnalat de cetățenii din Cluj, amintim că în data de 29.08.2023 domnul Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat la un post local de radio: „Ca autoritate publică județeană, îmi fac datoria să-mi cer iertare clujenilor pentru miros. Aș vrea să-i informez că, încă din data de 23 august, am sesizat Agenția de Mediu pentru a verifica exact cauza acestui miros și pentru a se dispune măsuri de remediere. Consiliul Județean Cluj a aplicat penalizări și a solicitat acestor instituții luarea de măsuri”. Totodată, după cum menționează în informare de presă trimisă, marţi, 4 septembrie 2023, de Prefectura Cluj, , „În baza sesizărilor privind mirosurile, primite începând din 25-26 august, de la locuitorii cartierelor Mărăști, Dezmir, Gheorghieni și Someșeni, au avut loc în repetate rânduri controale de specialitate”. Cronologia acestor declarații indică clar și fără dubii faptul că situația din Cluj a apărut înainte de acțiunea de fertilizare pe care compania noastră a început-o în data de 28 august 2023. Amintim, totodată că astfel de acțiuni de fertilizare au avut loc anual de mai bine de 11 ani, fără să existe reacții similare”, se arată în comunicatul firmei.


CITEȘTE ȘI:
Alin Tișe, despre mirosurile din Aiton: „Stopați aruncatul de găinaț pe terenurile agricole”
Locuitorii din Rediu au făcut OFICIAL PLÂNGERE la Consiliul Județean. Nu mai suportă DUHOAREA de găinaț!

Mirosurile, un compromis mic în comparație cu beneficiile pe care le aduc”

Reprezentanții Transavia au adus câteva clarificări importante și în ceea ce privește practicile lor agricole din comuna Aiton: 

„În ceea ce privește mirosurile neplăcute menționate, regretăm disconfortul olfactiv semnalat de cetățeni din comuna Aiton și îi asigurăm că am luat și luăm întotdeauna măsuri pentru a minimiza impactul acestuia. Compania noastră cooperează cu autoritățile și oferă transparență în privința practicilor agricole și a impactului asupra mediului, desfășurându-și toate activitățile agricole în conformitate cu reglementările și normele emise de autoritățile locale și naționale competente. Astfel, în data de 24 august 2023, am trimis o adresă de informare către Primăria Comunei Aiton cu privire la faptul că în începând cu 28.08.2023 compania noastră va distribui îngrășământ natural pe terenul fermei situat în extravilanul al comunei. Suntem conștienți de impactul pe care îl pot avea practicile agricole asupra sănătății oamenilor și mediului înconjurător și de aceea utilizăm în fermele noastre vegetale cât de mult posibil îngrășământ organic mai prietenos cu mediul pentru cultivarea cerealelor necesare hrănirii puilor noștri și intervenim doar fazal cu produse de sinteză pentru care respectam cu strictețe legislația privind cantitățile admise în administrare pe soluri/culturi conform celor mai bune tehnici aplicabile”, se arată în comunicat.


CITEȘTE ȘI:
Autoritățile caută sursa mirosului insuportabil din Cluj. Care sunt rezultatele testelor făcute de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj?
După o SĂPTĂMÂNĂ, Prefectura Cluj spune că mirosul urât nu a venit de la CMID, dar nici de la găinațul din Aiton

Ce conține îngrășământul fermei din Aiton?

Reprezentanții firmei susțin că folosesc „într-o manieră sustenabilă și ecologică” îngrășământ natural organic provenit din amestec de dejecții de pui cu așternut uzat, conform studiului agrochimic al companiei și planurilor de fertilizare, în doza recomandată de normele de Bune Practici Agricole, în funcție de tipul de cultură. 

CITEȘTE ȘI:
De ce pute Clujul? Cum arată „muntele” de găinaț de la Aiton. De aici să vină mirosurile?

Probele de laborator nu au arătat, până în momentul de față, probleme mari la fermă:


„Probele noastre pentru amoniac și hidrogen sulfurat, prelevate zilele acestea prin metode instrumentale sunt în lucru la laboratorul ALS Romania din Ploiești, acreditat RENAR, urmând ca rezultatele să ne parvină la începutul săptămânii viitoare. Aceste rezultate vor veni în completarea celor obținute de laboratorul mobil al Agenției pentru Protecția Mediului Cluj în perioada 4-6 septembrie, din prelevarea de mostre de la ferma vegetală și la depozitul acesteia din satul Rediu, care au indicat faptul că nivelul hidrogenului sulfurat (H2S) a fost sub limita admisă, însă valorile măsurate pentru amoniac (NH3) au fost peste nivelul admis, respectiv 0,1421mg/m3 în cazul fermei și, respectiv de 0,1171mg/m3 la depozit (valoarea maximă admisă: 0,100mg/m3). Continuăm să monitorizăm cu atenție, vom aplica măsurile recomandate de autorități. Totodată, așteptăm rezultatele analizelor efectuate pe probele de sol și de dejecții prelevate de OSPA împreună cu APIA și Direcția pentru Agricultură”, se mai arată în comunicat. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Autorități: Mirosul greu din Cluj nu provine de la centrul de deșeuri al județului. „Rezultatele sunt sub limitele maxime admise”

PUTE în Cluj-Napoca. „Intră mirosul în casă și cu geamurile și ușile închise!”. Primăria a anunțat că face verificări

Ultimele Stiri
abonare newsletter