Actualitate

Vine iarna! Ninsori și viscol în zona de munte a Clujului. Vremea se răcește accentuat.

Județul Cluj este vizat de o atenționare Cod galben de vânt, iar în zona montană a județului sunt așteptate ninsori viscolite.

Avertizare meteo de vreme rea/Foto: Depositphotos.com Avertizare meteo de vreme rea/Foto: Depositphotos.com

 

 


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o avertizare meteo Cod portocaliu de viscol şi ninsori pentru sud-estul ţării, valabilă pe parcursul zilei de duminică, şi una Cod galben de precipitaţii şi viscol în sudul Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, ce va intra în vigoare vineri după-amiaza.

 


De asemenea, până vineri la ora 18:00, este în vigoare o atenţionare meteo Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte, inclusiv în județul Cluj. 

Aici, vântul va avea intensificări în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni cu viteze de 60 - 80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăşi 90 - 100 km/h. Îndeosebi în masivele montane din nordul ţării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.


Vântul va prezenta intensificări şi în nordul Crişanei, nord-vestul Transilvaniei şi în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55 - 75 km/h.

Judeţele aflate sub Codul galben sunt: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea (în vest), Buzău (nord-vest), Covasna (sud-est), Mureş, Harghita, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Alba (partea de vest) şi Cluj (sud-vest).


Avertizare meteo de vânt și ninsori viscolite în zona de munte a județului Cluj/Foto: ANM

Potrivit meteorologilor, începând de vineri, la ora 18:00, până duminică la ora 18:00, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde regiunile sudice şi sud-estice, unde se vor acumula cantităţi de apă însemnate de 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40 - 50 l/mp.

Vor fi ploi, dar treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Vor fi rafale în general de 60 - 75 km/h, intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută.


Judeţele avertizate sunt: Vaslui, Bacău, Covasna (sud), Braşov (sud), Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin (în partea de est), Hunedoara (în sud), Alba (sud), Sibiu (sud), precum şi Capitala.

Din noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv ora 02:00, până duminică la ora 16:00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa va fi Cod portocaliu de viscol şi ninsori. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale de 75 - 85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Zona de munte din Cluj, sub cod galben de viscol. Vântul va sufla cu putere

Ultimele Stiri
abonare newsletter