Actualitate

Surpriză la Congresul PPE de la București. Vot în unanimitate pentru aderarea completă a României la Schengen. Austriecii nu s-au mai opus.

Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în cadrul congresului desfășurat la Bucureşti, manifestul care cere aderarea completă României la spaţiul Schengen.

Vot în unanimitate pentru aderarea deplină a României la Schengen/Foto: @EPP_CoR Vot în unanimitate pentru aderarea deplină a României la Schengen/Foto: @EPP_CoR

 

 


Delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.

 

Vot în favoarea aderării depline a României la Schengen

„Surpriză la Congresul Partidului Popular European de la București. Delegația austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spațiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate”, a semnalat eurodeputatul Siegfred Mureșan prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. 


Presa austriacă anunța, miercuri dimineață, că delegații partidului lui Karl Nehammer, care participă miercuri și joi la Congresul Partidului Popular European de la București, se vor opune manifestului electoral al PPE, care include și un paragraf în care va fi cerută aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen, „cât mai rapid”.

Manifestul electoral votat, care va sta la baza programului politic al Partidului Național Liberal, cuprinde următorul paragraf: „Avem nevoie de admiterea deplină la spațiul Schengen pentru Bulgaria și România, eliminând nu doar controalele aeriene și maritime, ci și controalele la frontierele terestre cât mai curând posibil”.


„Acest vot arată ca blocajul a fost depășit și că, chiar dacă au existat dificultăți, le vom depăși și vom obține aderarea deplină a României la spațiul Schengen”, a adăugat Siegfred Mureșan.

CITEȘTE ȘI: 
România pledează pentru un termen clar, în 2024, pentru aderarea completă la spațiul Schengen

„Un lucru vreau să-l transmit cu claritate: PPE sprijină extinderea deplină a spaţiului Schengen, astfel că România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat la zona Schengen, respectă toate criteriile”, a subliniat și Manfred Weber în cadrul conferinţei de presă susţinute la începerea Congresului PPE, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.


De asemenea, Manfred Weber a ţinut să îi felicite pe „prietenii” români pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene de la 31 martie.

„Primul pas este acum aderarea cu frontierele maritime şi aeriene şi vrem să vedem România şi Bulgaria aderând cât de repede la zona Schengen. PPE ca partid este clar asupra acestui lucru”, a subliniat liderul PPE.

El s-a folosit de prilej să le ceară şi socialiştilor din Austria să ia în considerare o schimbare a opiniei „pentru că şi ei se opun acordării accesului deplin al României şi Bulgariei la Schengen”. „Deci avem o provocare austriacă în faţa noastră, trebuie să convingem toate partidele”, a mai spus Weber.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Președintele PPE, Manfred Weber: „Cluj este Silicon Valley-ul Europei”

România pledează pentru un termen clar, în 2024, pentru aderarea completă la spațiul Schengen

Emil Boc, la congresul PPE: „Primarii sunt cheia unui viitor democratic al Europei”

Ultimele Stiri
abonare newsletter