Actualitate
10.000 de rățuște s-au întrecut pe Someș. Emil Boc: „Cea mai amuzantă și colorată competiție din oraș” - VIDEO
10.000 de rățuște s-au întrecut pe Someș în „cea mai amuzantă și colorată competiție din oraș”.

Un club de caritate a organizat, sâmbătă, 1 Iunie, cea mai amuzantă întrecere acvatică din Cluj-Napoca în scopul strângerii de fonduri necesare pentru reabilitarea sălii de așteptare și modernizarea a 10 saloane din Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”.
10.000 de rățuște s-au întrecut pe râul Someșul Mic.
„De 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, cluburile Rotaract din Cluj-Napoca au invitat clujenii la «cea mai amuzantă și colorată competiție din oraș»: Cursa de Rățuște!
Evenimentul este unul caritabil, fondurile strânse fiind destinate Institutului Oncologic «Dr. Prof. Ion Chiricuță» din Cluj-Napoca. Anul acesta evenimentul s-a desfășurat sub cupola Zilelor Clujului care continuă până mâine, 2 iunie în multe locuri din oraș”, a transmis Emil Boc.
După cursă, voluntarii Rotaract au colectat toate cele 10.000 de rățuște din cauciuc, asigurând astfel protecția ecosistemului local și curățenia orașului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: