Actualitate

A fost prelungit codul portocaliu de caniculă la Cluj. Maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius.

A fost prelungit codul portocaliu de caniculă la Cluj, iar temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade Celsius.

A fost prelungit codul portocaliu de caniculă la Cluj | Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook A fost prelungit codul portocaliu de caniculă la Cluj | Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook

 

 


 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit codul portocaliu de caniculă pentru județul Cluj. Temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade Celsius. 


 

Potrivit ANM, în jumătatea de nord a Crișanei, Maramureș, nord-vestul și centrul Transilvaniei, nord-estul Moldovei și în sudul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade.


Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat

A fost prelungit codul portocaliu de caniculă la Cluj | Foto: Administrația Națională de Meteorologie

Recomandări utile pe perioada caniculară

  • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
  • Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
  • Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
  • Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
  • Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
  • O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
  • Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
  • Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
  • Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate

Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Canicula a scos călugăriţele la iveală, la Cluj. Adrian Ruicănescu, cercetător entomolog: „Dacă sunt găsite să fie puse în iarbă. Nu le omorâţi.”

Fructul care te ajută să adormi mai repede în perioada caniculară! E benefic pentru organism și previne formarea tumorilor!

Ultimele Stiri
abonare newsletter