Actualitate
Spitalul Clinic Județean, despre incidentul de pe strada Victor Babeș: „S-a declanșat o supapă de siguranță a instalației de răcire a aparatului RMN”
Un incident a avut loc vineri seara la un punct de lucru unde se fac investigații medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca. Potrivit reprezentanților SCJU, incidentul s-a produs în afara programului de lucru și că, în niciun moment nu a fost pusă în pericol siguranța vreunei persoane.
RMN-ul care a avut o defecțiune, vineri seara, la o secție a SCJU | Foto: SCJU
O explozie a fost produsă, vineri seara, la un aparat RMN aflat în punctul de lucru din strada Victor Babeș.
Potrivit reprezentanților SCJU, incidentul s-a produs în afara programului de lucru și că, în niciun moment nu a fost pusă în pericol siguranța vreunei persoane neexistând risc de producere a unui incendiu.
Totodată, aceștia au precizat că nu a avut loc nicio explozie la respectivul aparat sau în locul în care este amplasat, a avut loc o evacuare de fum alb pe coșul de evacuare al aparatului.
„Incidentul s-a produs înafara programului de lucru, în niciun moment nu a fost pusă în pericol siguranța vreunei persoane și nu a existat risc de producere a unui incendiu. Din verificările preliminare efectuare la fața locului de către specialiștii în aparatură medicală rezultă faptul că s-a declanșat o supapă de siguranță a instalației de răcire a aparatului RMN care conține heliu, datorită creșterii presiunii.
Declanșarea supapei respective este un aspect normal de funcționalitate a aparatului și se face uneori în mod mecanic de către operatorul aparatului, atunci când observă creșterea presiunii, fără ca pacientul să fie în pericol.
Nu se cunosc deocamdată cauzele care au condus la creșterea presiunii, iar acest lucru va fi determinat de către comisia tehnică din cadrul spitalului, împreună cu reprezentanții firmei care asigură mentenanța aparatului. Nu a avut loc nicio explozie la respectivul aparat sau în locul în care este amplasat, a avut loc o evacuare de fum alb pe coșul de evacuare al aparatului, rezultat la contactul heliului cu aerul. Înainte de repunerea în funcțiune a aparatului RMN, se va efectua o verificare amănunțită a acestuia de către o comisie formată din reprezentanți ai firmei care asigură mentenanța aparatului și ingineri specializați în aparatură medicală din SCJU Cluj și se vor remedia posibilele defecțiuni”, au transmis reprezentanții SCJU.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: