Actualitate
„Verde” pentru semnarea contractului de supervizare a lucrărilor la metrou. Decizia Curții de Apel Cluj.
Primăria are „verde” pentru semnarea contractului de peste 200 de milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor la metroul din Cluj, în urma deciziei Curții de Apel.
Primăria are „verde” pentru semnarea contractului de supervizare a lucrărilor la metroul din Cluj, în urma deciziei Curții de Apel|Foto: randare proiect metrou Cluj|Sursa: Emil Boc-Facebook
În ianuarie 2024, șaase asocieri de firme și-au manifestat interesul pentru contractul în valoare de 211.576.745 lei pentru servicii de supervizare proiect (consultanță) aferente lucrărilor la Magistrala I de metrou din Cluj-Napoca.
CITEȘTE ȘI:
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru supervizarea lucrărilor la metrou. Cine va „pune mâna” pe contractul de 211 milioane lei?
Vineri, Curtea de Apel Cluj a respins plângerea firmelor care au pierdut licitația depusă împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care a confirmat asocierea câștigătoare: Systra – Metrans Engineering SRL.
„Solutia pe scurt: Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii plângerii formulate de petenta Modern Power Systems SRL împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2022/C2/2023/2034 din data de 19.07.2023.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Modern Power Systems SRL împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2022/C2/2023/2034 din data de 19.07.2023.
Admite plângerea formulată de petentul Municipiul Cluj-Napoca şi petenta Systra SA împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2022/C2/2023/2034 din data de 19.07.2023, pe care o modifică, în sensul că respinge contestaţia formulată de contestatoarea Tecnic Consulting Engineering SRL, admite cererea de intervenţie formulată de intervenienta Systra SA şi menţine dispoziţia de încuviinţare în principiu a cererilor de intervenţie.
Obligă petenta Modern Power Systems SRL la plata către intimata Tecnic Consulting Engineering SRL a sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în plângere.
Ia act că petenta Systra SA a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Definitivă”, arată decizia Curții de Apel Cluj.
Contract-record de consultanță pentru metroul din Cluj
După câteva licitații eșuate, în octombrie 2023, Primăria Cluj-Napoca lansa a patra licitație pentru serviciile de consultanță la metroul din Cluj.
În ianuarie 2024, șase asocieri de firme au depus oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor la Magistrala I de metrou din Cluj-Napoca.
1. Asociere: Venturo Investment (Lider), Liv Engineering & Consulting Ltd. Co., Tecnosistem SPA;
2. Asociere: Hill International (Bucharest) (Lider), Hill International, Inc., Proiect Consulting;
3. Asociere: TPF Inginerie SRL (Lider), TPF Getinsa Euroestudios SL;
4. Asociere: TECNIC Consulting Engineering Romania (Lider), TUMAS Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitlik;
5. Asociere: Systra (Lider), Metrans Engineering, SWS Engineering, StructurALL Consulting Napoca;
6. Asociere: Modern Power Systems (Leader), Altinok Consulting Engineering Inc., Societatea Civilă Profesională de Avocați Giurgea, Ghidra și Asociații, Topo Road Design, ECO GEO Sibiu Laboratories S.R.L., ECO GEODRUM, Parcrom Service SRL, UTI Building SRL, Stetera, Star Prevent SRL.
Ulterior, două asocieri de firme au depus contestații privind licitația pentru supervizarea lucrărilor la metrou, iar decizia CNSC a fost atacată în instanță în urma desemnării ofertei câștigătoare (asocierea SYSTRA – METRANS ENGINEERING SRL).
Contractul de peste 200 de milioane lei este cel mai mare contract de consultanță din transporturi. Serviciile de supervizare se referă la consultanța oferită pe durata contractului de proiectare, execuție și garanție. Termenul de implementare a proiectului este de 156 de luni (13 ani), fără posibilitate de reînnoire.
Guvernul a aprobat despăgubiri-record de 283 milioane lei pentru proprietarii care vor fi expropriați în urma lucrărilor la metroul din Cluj.
Lucrările în teren la metroul din Cluj, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani, au început în iunie 2024.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: