Actualitate

Câini antrenați și forțați să lupte între ei, în Cluj. 7 persoane au fost reținute.

7 persoane au fost reținute, fiind acuzate că au antrenat și obligat mai mulți câini să lupte între ei.

7 persoane au fost reținute, fiind acuzate că au antrenat și obligat mai mulți câini să lupte între ei | Foto: depositphotos.com 7 persoane au fost reținute, fiind acuzate că au antrenat și obligat mai mulți câini să lupte între ei | Foto: depositphotos.com

 

 


7 persoane au fost reținute, fiind acuzate că au antrenat și obligat mai mulți câini să lupte între ei.

 


Aceste lucruri s-ar fi petrecut pe un câmp din Tritenii de Jos, județul Cluj.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au efectuat acte de urmărire penală pentru investigarea unor infracțiuni săvârșite în cursul anului 2022, constând în organizarea de lupte între exemplare canine.
Faptele ar fi fost comise pe un teren extravilan din localitatea Tritenii de Jos, județul Cluj
Cu ocazia perchezițiilor efectuate, au fost identificați cinci câini periculoși, de categoria a II-a, nefiind respectate prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
În baza materialului probator administrat, polițiștii au reținut pentru 24 de ore șapte persoane cu vârste între 18 și 49 de ani. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a dispus, în cazul acestora, măsura controlului judiciar pentru o perioadă 60 de zile.
Potrivit Legii nr. 138 din 2022, care modifică și completează Legea nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Momente de teroare în Baciu. Câini agresivi au intrat într-o curte și au omorât zeci de pui! „Copilul meu se joacă acolo!”

IMAGINI ȘOCANTE în Florești: Câini furați, obligați SĂ LUPTE PÂNĂ LA MOARTE! - GALERIE FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter