Actualitate

Sondaj CURS: George Simion, pe primul loc în cursa pentru Cotroceni, cu trei procente peste următorul candidat.

George Simion ar putea fi câștigătorul primului tur de alegeri prezidențiale având un procentaj de 26%, conform unui sondaj CURS.

George Simion ar putea fi câștigătorul primului tur de alegeri prezidențiale având un procentaj de  26%, conform unui sondaj CURS. |Foto: Depositphotos.com George Simion ar putea fi câștigătorul primului tur de alegeri prezidențiale având un procentaj de 26%, conform unui sondaj CURS. |Foto: Depositphotos.com

 

George Simion este dat câștigător al primului tur prezidențial cu un scor de 26% de un sondaj realizat de CURS în perioada 3-10 aprilie și publicat duminică, după o săptămână de campanie electorală. Liderul AUR este urmat de Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL, UDMR, conform HotNews.ro


George Simion și Crin Antonescu, pe primele locuri în cursa pentru Cotroceni

Conform sondajului CURS, George Simion ar câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, în 4 mai, cu un scor de 26%. În cel de-al doilea tur, din 18 mai, ar mai intra Crin Antonescu, cu 23%.

Următoarele poziții sunt ocupate de Nicușor Dan (19%), Victor Ponta (16%), Elena Lasconi (8%) și Cristian Terheș (3%).


Rămâne neclar în ce măsură sunt luate în considerare consecințele deciziei USR cu privire la retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi și susținerea lui Nicușor Dan în cursa prezidențială.

Care sunt scenariile pentru finala prezidențială?

Sondajul indică faptul că, într-un eventual tur doi, Nicușor Dan ar pierde atât în fața lui George Simion, cât și în fața lui Crin Antonescu. În schimb, candidatul susținut de coaliția de guvernare ar ieși învingător în ambele scenarii: atât într-o confruntare cu liderul AUR, cât și într-una cu actualul primar al Capitalei.


  • Nicușor Dan vs George Simion: 46% – 54%
  • Crin Antonescu vs George Simion: 52% – 48%
  • Nicușor Dan vs Victor Ponta: 50% – 50%
  • Nicușor Dan vs Crin Antonescu: 48% – 52%

Cercetarea are un eșantion de 1.214 respondenți, în vârstă de 18 ani și peste, și are o marjă maximă de eroare la nivelul întregului eșantion de +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost culese prin metoda CATI.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Alegeri prezidențiale 2025. Videoclipuri de promovare pe TikTok ale candidaților Simion, Ponta și Nicușor Dan, șterse de BEC.

Alegeri prezidențiale 2025: George Simion, pe prima poziție în preferințele votanților

Ultimele Stiri
abonare newsletter