Actualitate

Filme horror sub lumina lunii

<p><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/16/12 luna plina 1.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />În perioada 16-19 august, la Biertan, va avea loc prima ediție a festivalului „Lună Plină“, singurul eveniment de film din România axat în exclusivitate pe genurile horror și fantastic.</strong></p>

Ţara care a oferit lumii mitul lui Dracula are, începând cu acest an, primul său festival de filme horror.

Între dealurile din județul Sibiu, cu impresionanta biserică medievală fortificată de la Biertan alături, timp de patru zile şi patru nopţi, fanii filmelor de groază vor avea parte de ce oferă mai bun filmul horror: de la comedii la thrillere, de la extratereştri la zombie.
Organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, festivalul „Lună Plină“, ce debutează chiar astăzi, intenționează să ofere publicului cele mai bune producții horror și fantastice, deopotrivă clasice și moderne, filme care fie au devenit repere ale cinemaului de gen, fie sunt pe cale să devină.

Sperieturi ca la carte

Clasicele genului sunt reprezentate de trei pelicule iconice nu numai pentru universul filmului horror, ci pentru întreaga cinematografie. Filmul mut ,,Nosferatu”, capodopera în alb-negru a lui Murnau, va fi prezentat cu acompaniament live asigurat de cvartetul Einuiea. ,,The Rocky Horror Picture Show”, musicalul lui Jim Sharman, va fi proiectat pentru prima dată pe un ecran de cinema din România. Fanii lui John Carpenter vor fi cu siguranţă încântaţi de proiecţia specială a clasicului ,,The Thing”, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la prima sa proiecţie. Nu vor lipsi scurtmetrajele, care vor fi grupate în trei calupuri consistente.
De asemenea, în cadrul primei ediții a festivalului „Lună Plină“, amatorii de sperieturi vor putea vedea, printre lungmetraje, şi ,,Red State”, o satiră horror marca Kevin Smith, lansată în premieră mondială la Sundance și aplaudată în cadrul unor festivaluri precum Locarno sau Sitges și, în premieră absolută în Europa de Est, ,,Juan of the Dead”, primul horror cu zombies cubanez, un văr hispanic al de-acum celebrului ,,Shaun of The Dead”, premiat deja la Festivalul Filmului Fantastic de la Bruxelles sau la Fantasporto. De neratat va fi şi ,,Kill List”, considerat a fi cel mai de succes film britanic independent al anului trecut. Acesta va fi prezentat în premieră şi în exclusivitate la „Lună Plină“.

Biertan, un loc de vis

Festivalul „Lună Plină“ va avea loc la Biertan, una dintre primele așezări germane din Transilvania (1283), într-o zonă deluroasă de vis, la numai 25 km distanță de Sighișoara și Mediaș. Un spațiu ideal pentru vizionări în aer liber, Biertanul are o piață centrală vegheată de o splendidă biserică fortificată, o capodoperă architecturală protejată de UNESCO. Proiecțiile în aer liber vor avea loc la Grădina Méliès (în curtea Centrului Evanghelic pentru Tineret/Casa Parohială) și la Cinema Vertigo (în curtea interioară a Școlii generale din apropierea campingului). Proiecţiile din interior vor avea loc în Sala Karloff (într-un fost cinematograf aflat în clădirea Căminului Cultural). Vor exista şi felurite workshopuri tematice care se vor desfăşura în curtea dintre zidurile cetăţii, lângă Pensiunea Dornroschen, locaţie denumită Atelierele fantastice.
Pentru cazare, cinefilii vor avea la dispoziție un camping îngrădit și păzit, dotat cu dușuri și toalete publice, un punct de predare a obiectelor de valoare și un magazin cu produse alimentare, apă și băuturi răcoritoare și alcoolice. De asemenea, pe site-ul oficial al festivalului, www.lunaplinafestival.ro, vor putea găsi informaţii despre pensiuni şi hanuri tradiţionale din zonă. „Lună Plină“ are printre obiective şi ajutarea comunităţii locale: în fiecare zi, începând cu ora 10, cinefilii sunt invitaţi să dea o mână de ajutor la zugrăvirea şi vopsirea dispensarului din Biertan, singurul punct sanitar din comună. Găzduit de o clădire de epocă ce datează din secolul al XIX-lea, dispensarul îşi va găsi cu ocazia festivalului, poate, strălucirea de odinioară.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter